Imagini apocaliptice la inundațiile de la Galați. Două baraje au cedat!

Peste 5 000 de gospodării din judeţul Galaţi au fost afectate de inundaţii, a anunţat sâmbătă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Două baraje piscicole administrate de terți au cedat și au inundat mai multe terenuri au transmis Apele Române.

Este vorba despre acumularea Potârnichea, situată în amonte de Costache-Negri (distanță de 2 km), cu un volum de 200.000 mii de metri cubi de apă, care a afectat multe terenuri agricole. Al doilea baraj se află în zona Hanu Conachi, iar volumul de 90 mii de metri cubi de apă va fi preluat de acumulările din aval, Liești 1 și Liești 2, mai precizează sursa amintită.

Autoritățile din zonele inundate au anunțat că au fost persoane care au refuzat să îşi părăsească locuinţele, deşi autorităţile au mers pe străzi şi au anunţat prin portavoce că vin viiturile, iar de la nivel judeţean au fost transmise mesaje RO-Alert care anunţau pericolul.  

În ceea ce priveşte animalele din gospodăriile afectate, primarii au povestit că au fost situaţii în care oamenii au încercat să îşi salveze animalele, să le ducă cu maşinile departe de zonele afectate, însă autoturismele au fost luate de ape. 

Pe de altă parte, oficialii Prefecturii Galaţi au precizat că populaţia din localităţile afectate de inundaţii este sfătuită să nu consume apa din fântâni.

Locuitorii din comuna gălățeană Slobozia Conachi au fost evacuați cu ajutorul Armatei. 

"Situaţia cea mai dificilă se înregistrează în judeţul Galaţi, mai exact în 12 localităţi - Pechea, Drăguşeni, Griviţa, Costache Negri, Bereşti, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Cudalbi, Corod, Tudor Vladimirescu, Băneasa şi Vameş -, unde sunt înregistrate pagube semnificative, fiind afectate mai mult de 5.000 de gospodării. Până la momentul raportării (ora 13,00), un număr de 252 de persoane au fost evacuate, iar, din nefericire, patru persoane au decedat din cauza manifestării codurilor de vreme rea", a precizat IGSU.

Un detaşament de militari din Brigada 10 Geniu Brăila a intervenit sâmbătă, la solicitarea ISU Galaţi, în zona localităţii Slobozia Conachi, cu camioane, bărci cu motor şi alte echipamente specifice de salvare, a anunţat și Ministerul Apărării.

 Premierul Marcel Ciolacu a ajuns în comună, a mers pe străzi şi a intrat în unele dintre locuinţele afectate. 

Marcel Ciolacu a fost însoţit, la Slobozia Conachi, de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, de ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, dar şi de reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Sâmbătă, premierul Marcel Ciolacu avea un program care includea activităţi politice şi guvernamentale în Botoşani. Acesta a anulat programul de la Botoşani pentru a merge la Galaţi, judeţ afectat de inundaţii despre care localnicii spun că sunt fără precedent.

Galerie foto










Vizualizări: 2,357

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: