Ziarul Pandurul angajează redactori și reporteri. Căutăm oameni curioși să pună întrebări autorităților și personajelor interesante din societate, să scrie povești simple, dar de impact, oameni dornici să învețe o meserie în care fiecare zi e altfel. Cunoașterea Limbii Române este condiție esențială. 

Nu solicităm experiență anterioară în presă, ci doar dorința de a învăța și de a descoperi locul în care trăim. 

Dacă ești interesat să lucrezi alături de noi trimite un CV la redactia@pandurul.ro.

(închide)

Imagini de groază pe autostradă

Scenă desprinsă parcă din filme sâmbătă pe autostrada A1, acolo unde o cisternă care transporta vin a luat foc în mers. Autotrenul se deplasa pe direcția Sibiu - Timișoara, accidentul având loc la kilometrul 254.

„Pompierii sibieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autotren, a cărui autocisternă era încărcată cu vin și răsturnată pe A1, la km 254.  Conducătorul auto, rănit la un picior, însă conştient, a fost transportat la UPU de către SMURD după ce i s-au acordat îngrijiri medicale de urgență. S-a intervenit pentru stingerea incendiului, care se manifesta generalizat, la întreaga autocisternă, cu trei autospeciale cu apă și spumă şi o ambulanță SMURD”, transmit reprezentanţii ISU Sibiu.

Deocamdată nu se cunosc cauzele incendiului, care a fost precedat de o bubuitură.

Vizualizări: 9,170

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: