Îmi place Spiru Haret!

După scandalul din învăţământul superior, numărul de absolvenţi de liceu care vor să se înscrie la Spiru Haret a scăzut cu 90% faţă de anul trecut. Adică au mai rămas doar câteva sute de mii. Mă rog, exagerez. Dar nu foarte tare. De fapt, cu 300.000 de studenţi, Spiru Haret era cea mai mare Universitate Particulară din Europa şi a doua din lume. Examenele, inclusiv cel de licenţă, se dădeau la calculator, pe internet. Mai mult, ca să te înscrii la Spiru Haret nu trebuia musai să fi terminat liceul. Puteai să dai diploma oricând înainte de susţinerea licenţei. Deci, teoretic, puteai face liceul şi facultatea în paralel. Vorba celor de la Caţavencu: „nu-ţi lăsa copilul să meargă la facultate fără a fi terminat măcar 10 clase!”. Pe de altă parte, importanţa acelei diplome e exagerată cu mult. Ceea ce conducerea de la Spiru Haret ştie deja este că, în capitalismul sălbatic de azi, diploma contează doar uneori şi atunci de formă, în caz că vine vreun control. Sigur, veţi spune că dacă nu contează diploma, ci să fii bun, iar o facultate serioasă te antrenează pentru viitoarea meserie. Din nou greşit. În marea lor majoritate, facultăţile din România de azi (inclusiv cele de stat) sunt un mare rahat. Un rahat în care examenele tot cu bani se iau, exact ca la Spiru. Măcar ăia de la SH erau mai sinceri.

www.mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: