Florin Salam sau Adrian Copilu Minune ar fi făcut o treabă mult mai bună decât a făcut Marcel Pavel în urmă cu câteva zile când, în deschiderea meciului România - Franţa a cântat imnul naţional al României. L-a cântat după ureche, cum au vrut muşchii lui, cum i-a comandat FRF, cum a crezut el că sună mai bine, cum i-ar fi plăcut lui Nicu Gheară sau cum şi-ar fi dorit Victor Ponta. Zic Victor Ponta pentru că el este singurul politician care a declarat că atunci când va ajunge la putere o să scoată versul cu Traian (este vorba de Traian, împăratul roman şi nu de Traian Băsescu) din Imnul Naţional!

Marcel Pavel, pe care deocamdată nu s-a aflat cine l-a angajat să facă trebuşoara asta, şi-a permis să facă ce a promis Ponta şi asta fără să fi ajuns la putere. Cântăreţul s-a purtat  ţigăneşte, adică după ce a făcut gafa prin care Imnul Naţional a fost ciuntit nici măcar nu a recunoscut adevărul, ci a cotit-o la fel ca etnia sa, care nici picată cu ceară nu recunoaşte nimic decât în faţa Staborului. Pavel s-a temut, zice el, să nu fie interpretat politic în momentul când ar fi cântat versul cu „un nume de Traian”.

Păi cine se crede el, buricul pământului ca să i se pună în cârcă interpretări politice? Nu este decât un gurist, proaspăt absolvent al Conservatorului, care nu are dreptul să modifice un simbol naţional. Păi, el se dusese pe stadion să ţină un discurs politic sau să interpreteze singurul cântec din România a cărui interpretare este reglementată prin lege? O fi crezut Pavel că la Imn este ca la nuntă? Cine dă mai mult are parte de dedicaţie? 

Marcel Pavel n-a fost capabil să depăşească statutul de lăutar la nuntă şi s-a comportat ca atare. Imnul naţional este un simbol naţional şi el nu poate fi nici modificat nici cenzurat. Legea 75/1994 îi stabileşte gradul de însemn naţional, însemn pe care Pavel s-a urinat. Organizatorii spectacolului au rupt gura târgului cu Pavel. Dacă-şi doreau un cântăreţ de operă aveau de unde să aleagă de la Opera Română, dar cred că mult mai potrivit ar fi fost Nicolae Furdui Iancu, un ardelean neaoş care a cântat de atâtea ori Imnul naţional în spectacole de mare amploare şi nu s-a ruşinat să pronunţe numele împăratului Traian.

Le-a fost ruşine cu un costum popular pe stadion şi au preferat papionul Pavelului care a dat cu mucii în fasole şi mai are pretenţia că a făcut-o chiar intenţionat…

Nici eu nu mă dau în vânt după melodia imnului, care mi se pare prea tărăgănată, plângăcioasă, lentă care trage a jale şi cred că vechiul imn “Tricolorul” era mult mai alert, mai viu. Asta nu înseamnă că dacă ar trebui să cânt Imnul naţional l-aş cânta altfel decât trebuie. Până o să afle şi Marcel Pavel că Imnul Naţional nu este o opţiune şi nici nu este nevoie de contribuţii personale la mutilarea sau îmbunătăţirea textului va mai trece mult timp. Problema este că timpul trece în defavoarea lui.