În stare de ebrietate, la volan

Un bărbat de 42 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost surprins de polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67B Licurici, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La aceeași dată, polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni au depistat în trafic, un bărbat de 61 ani, din comuna Brănești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 673 Turceni, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ambele cazuri, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.

Vizualizări: 423

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: