Încă o lună de izolare. De ce?

În mod vizibil, de câteva zile oamenii au ieșit masiv din case. Piețele sunt pline, străzile sunt pline. Dacă terasele ar fi deschise ar fi pline, dacă parcurile ar fi deschise, la fel. De ce? Este clar că pericolul nu a trecut, iar ceea ce este mai rău nici măcar nu a început în unele zone ale țării.

Totuși, oamenii nu mai stau în case. De ce? Mi se pare un semn că românii și-au pierdut încrederea în autorități. Iar sfidări de genul șirului interminabil de camioane cu lemne care luau calea exportului, deși primim asigurări la televizor că nu se mai defrișează, au un efect puternic în subconștientul fiecăruia dintre noi. Asta ca să nu mai vorbesc de Operațiunea Sparanghelul, despre cum marioneta asta de ministru de Interne schimbă ordonanțele militare de la o zi la alta ca să nu rămână nemții cu sparanghelul necules. Când vezi sfidarea cu mii de români încolonați în timp de pandemie pentru a merge într-o țară aflată pe locul al treilea la îmbolnăviri în Europa, îți dai seama cam cât preț pun autoritățile pe viața românilor. Parcă tot bunele relații cu Merkel și banii sunt mai importanți.

Dar, nu astea sunt cele mai mari probleme. Oamenii care vin din zone roșii stau 14 zile în carantină și sunt trimiși acasă. Fără să fie testați! Suntem nebuni? Când deja avem oameni în spitale aflați de peste 25 de zile sub tratament, este clar că virusul nu dispare în 14 zile. Și totuși, România nu mai testează oamenii aflați în carantină dacă nu au simptome. Cei în izolare, nici atât. Da, așa sunt procedurile, dar de ce ați făcut așa procedurile, cumva ca să ascundeți faptul că nu sunt teste suficiente? De ce nu testați medicii, de ce nu testați toți pacienții din spitale? Germania are o mortalitate redusă pentru că testează masiv și depistează cazurile într-o fază incipientă, ceea ce a făcut și România în primele zile. Dacă virusul apucă să facă ravagii într-un organism, nici medicii nu mai pot face minuni.

Dar, să vedem totuși ce se întâmplă în spitale. Medicii spun în continuare că nu au echipamente, deși autoritățile ne arată permanent avioane cu combinezoane care aterinează la București. Dar, aceleași autorități refuză să facă un exercițiu simplu de transparență, să facă publică o aplicație în care să vedem cu toții câte echipamente au ajuns la fiecare spital din țară, câte s-au consumat. Atunci am putea fiecare dintre noi să ne dăm seama cine minte, deși este puțin probabil să o facă medicii.

Pentru ca stresul să fie maxim în zona medicală, nici medicamente nu sunt suficiente. Spitalele care au 10 cazuri de pacienți cu Covid-19 primesc medicamente pentru 20 de cazuri, ne dau asigurări autoritățile. Directorii de spitale spun mereu la televizor că au medicamente pentru trei-patru zile și este un stres permanent, pentru că nu ești sigur că următorul lot ajunge la timp. Și deja devine gravă problema celorlalți români cu diferite boli care nu mai sunt internați, dar nici nu a fost creat un sistem de tratament la domiciliu.

Să trecem la amenzi. Autoritățile au ajus să aplice vreo zece mii de amenzi pe zi. În prima lună de stare de urgență au fost aplicate circa 200.000 de amenzi. Și nu toate au fost meritate. Un om a fost amendat pentru că a scris pe declarație că merge la țară să își lucreze pământul, dar nu a scris ora la care se întoarce. Trebuie să ai minte cât o nucă să dai amendă pentru asta. Altul a primit amendă pentru că a coborât din scara blocului să preia comanda de pizza de la curierul care parcase peste stradă. Oare șefii ăștia din poliție nu fac și ei o analiză a amenzilor, nu li se par totuși cam multe? Nu li se pare că cele mai multe amenzi sunt date unor oameni bine intenționați, care doar au bifat greșit ceva pe declarație? Și da, este frustrant să completezi o declarație de câte ori ieși din casă.

Autoritățile ar trebui și să ne spună că mai mult de jumătate din îmbolnăviri au fost cauzate de infecții căpătate în spitale, cam un sfert familiile și contacții direcți ai acestora, vreo 10% oamenii veniți cu ele din străinătate, cam 5% căpătate în căminele de bătrâni și foarte-foarte puține căpătate de oameni care merg la serviciu, la piață, la plimbare sau în parc. Vedem cu toții asta la televizor, dar nu auzim mesaje coerente de la autorități, ce este bine și ce nu este bine să facem. Pentru că statul în casă poate că mai merge o lună, dar nu mai mult de atât. Cred că nici nu este sănătos să nu facem măcar o plimbare de câteva minute pe zi, iar asta ar trebui permisă fără celebra declarație. Până la urmă, dacă ești legitimat în cartierul în care locuiești, se poate prezuma că ai ieșit să faci plimbarea, nu trebuie să strici o hârtie pentru asta.

A înțeles cineva ce politică a avut Ministerul Educației în luna asta de când s-au închis școlile? Să nu fie în stare în atâtea săptămâni să facă ceva, e de neînțeles. Fiecare profesor a fost pe cont propriu, unii au știut și au avut posibilitatea să mobilizeze elevii, alții i-au lăsat ca în vacanță. Ministerul s-a mulțumit doar să spună că anul școlar va fi încheiat cu notele de până acum și cu niște teze care vor fi date din materia deja predată. Pentru asta a lucrat un minister o lună întreagă?

Pe parte economică, sunt unele măsuri bune, altele lipsă și mai multe proaste. Premierul vorbește de șomaj tehnic la bugetari, ministrul de Finanțe ne spune că avem nevoie de fiecare angajat al statului la muncă. E deja o lună de când Orban se gândește să taie din salariile demnitarilor, cică să suportăm toți costul crizei, dar a trecut o lună și încă se mai gândește. E greu, nu, când e vorba de buzunarul vostru? Anumite activiăți economice, cum ar fi agențiile de turism, cer sprijin ca oamenii să poată lucra în continuare, pentru că sute de mii de oameni cer detalii despre vacanțele plătite în care nu mai pot merge. Dar, guvernul Orban dă sprijin, acel șomaj tehnic, numai pentru statul acasă, munca nu este susținută. Azi guvernul interzice exportul de biscuiți, mâine se sucește, pentru că află faptul că sunt piețe câștigate foarte greu, în ani de muncă. Azi guvernul ne spune că interzice exportul de grâu, mâine spune că nu a înțeles presa bine, că exportul în Uniunea Europeană nu poate fi interzis. Sigur că presa a înțeles bine, că doar scrie negru pe alb în ordonanța militară, doar că Vela vrea să credem că nu el a gafat. Asta ca să nu mai reamintim ordonanța privind amânarea ratelor la bănci, dată azi și modificată mâine, ca să nu amintim că nu este niciun calcul cu privire la cât timp ar putea suporta guvernul șomajul tehnic și din ce bani.

Președintelui Iohannis îi place să ne anunțe solemn că mai bagă o stare de urgență, cu aerul că ne salvează de la moarte. Cu sau fără stare de urgență, este bine să stăm cât mai mult în case. Este evident că, odată ajunși la spital, în România ne confruntăm și cu medici care vor să ne trateze prin telefon și cu infirmiere care nu au curajul să ne aducă un pahar cu apă. Nu vreau să generalizez, dar deja prea mulți oameni spun că zac în spital fără să li se facă nimic. Așa că este bine să stăm în case cu sau fără ordonanțe militare, să facem plimbări mici în zone și la ore neaglomerate, să ne ținem de serviciu cât se poate, să evităm orice exces sau accident care ne-ar putea duce la spital.

Cred că vom mai avea o lună de stare de urgență, timp în care situația în România va deveni dramatică. Frica ne va ține în casă, mai mult decât amenzile. Apoi ne vom obișnui și cu asta și ne vom întoarce cu toții la viața de dinainte, cu riscurile de rigoare, pentru că nu vom avea altă variantă. Mai mult de două luni nu cred că își permite guvernul să țină acasă un milion de oameni, în șomaj tehnic, în condițiile în care multe firme nu vor mai plăti taxe, pentru că nu mai au activitate și pentru că nu mai au bani. Deja, pe măsură ce trece timpul, aflăm că s-ar putea să ne confruntăm nu câteva luni, ci câțiva ani cu pandemia, urmările acesteia ar putea fi mai grave decât orice previziuni făcute până acum. Așa că vom ajunge să spunem: Dumnezeu cu mila!

Vizualizări: 10,906

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Vocile schimbării:

Citește și: