Încă un deputat şpăgar, prins de DNA

Deputatul UNPR Titi Holban este acuzat de DNA că a primit 10.000 de euro pentru a interveni la Direcţia Antifraudă, pentru a nu aplica sancţiuni unei firme. Holban nu a rezolvat problema, nici nu a dat banii înapoi, aşa că a fost reclamat la DNA.

"În luna ianuarie 2014, inculpatul Holban Titi a acceptat promisiunea unui denunţător că, în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv, în două tranşe, va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca aceasta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă, astfel încât o societate administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie", au scris procurorii în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.

Procurorii i-au adus luni la cunoştinţă deputatului Titi Holban calitatea procesuală şi acuzaţiile.Deputatul UNPR Titi Holban a fost dus luni la DNA cu mandat de aducere şi a plecat în jurul orei 23.15. El a declarat, la ieşirea de la DNA, că va face publice, în zilele următoare, detalii despre acest caz.

Titi Holban se află la al doilea mandat în Parlament. El a fost membru PNL până în martie 2014, când s-a mutat la UNPR.

Vizualizări: 128

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: