Încă un pesedist pregătit să fie primar

PSD va comanda în această toamnă un sondaj de opinie la Târgu Jiu, pentru a găsi candidatul potrivit pentru primărie în 2020. După ce viceprimarul Adrian Tudor a spus că este pregătit să fie primar, a venit rândul celuilalt viceprimar PSD, Aurel Popescu, să declare acelaşi lucru. Primarul liberal Marcel Romanescu nu pare să se teamă de cel pe care l-a învins în 2017.

Viceprimarul Aurel Popescu nu se lasă mai prejos de mai tânărul său coleg Adrian Tudor şi afirmă că şi el se simte pregătit să preia conducerea Primăriei Târgu Jiu. El a afirmat miercuri că îşi doreşte să fie inclus în sondajul pe care PSD îl va realiza în municipiu în vederea desemnării viitorului său candidat. Un asemenea anunţ era de aşteptat în contextul în care Popescu a candidat şi anul trecut la Primăria Târgu Jiu şi, în plus, este şeful filialei municipale a partidului de guvernământ, funcţie care îi asigură prezenţa în bătălia electorală a următorilor doi ani.

Aurel Popescu a fost în 2017 primar interimar al municipiului Târgu Jiu, după ce Florin Cârciumaru a devenit senator. El afirmă că până la alegerile din 2020 e foarte posibil ca filiala să mai solicite un sondaj pentru desemnarea viitorului candidat pentru că până atunci se pot schimba foarte multe lucruri. Până atunci e timp suficient ca şi prefectul Ciprian Florescu să revină în partid şi să încline într-o parte sau alta balanţa din organizaţie, PSD urmând să supună toamna aceasta în Parlament spre aprobare Codul Administrativ, care le-ar permite şi prefecţilor să fie membri de partid, aşa cum se întâmpla până la intrarea României în Uniunea Europeană.

În schimb, Marcel Romanescu spune că la PSD „toţi sunt pregătiţi” să candideze împotriva sa, convingerea sa fiind că în 2020 nu Adrian Tudor va fi contracandidatul său. „Toţi sunt pregătiţi să devină primari, problema e să mai câştige şi alegerile. La PSD am văzut vreo 10 propuneri. Aş fi fericit să îi am pe toţi zece contracandidaţi la partidul la care fiecare îşi va găsi loc, pentru că PSD nu va putea avea decât un candidat”, afirmă edilul care mai spune că în 2020 va câştiga alegerile eliminând din jurul său „trădătorii”.

Vizualizări: 1,899

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: