Începe lupta împotriva bannerelor

Toate bannerele, panourile de mari dimensiuni, literele voluminoase, meşele, vor fi date jos de pe clădiri dacă nu au autorizaţie. Asta au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Stat în Construcţii Gorj care au început deja şi un control în acest sens.

Proprietarii unor astfel de obiecte din Târgu Jiu au termen până la 30 septembrie să intre în legalitate, în caz contrar, primăria are dreptul de a le desfiinţa. Dacă primăriile însă nu ia nicio decizie în privinţa panourilor sau bannerelor fără autorizaţie, acestea riscă amenzi începând cu 10 milioane de lei. „În urma controalelor efectuate în judeţ am găsit 80 de astfel de panouri sau bannere fără autorizaţie, am dispus măsuri la primării şi intrarea lor în legalitate până la 30 septembrie. Dacă panourile sau bannerele sunt amplasate pe teren public atunci terenul trebuie concesionat”, a declarat Camil Buzerea, şef serviciu calitate în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Cele mai mari nereguli au fost identificate în oraşele Târgu Jiu, Cărbuneşti, Ţicleni, Motru şi Bumbeşti Jiu. Numai la Târgu Jiu au fost identificate 36 de bannere sau panouri fără autorizaţie. „De obicei nu au autorizaţie cele amplasate pe faţadele clădirilor, exemplu zona Unirii. În cazul în care proprietarul nu se prezintă la primărie să solicite autorizaţia, primăria îl poate desfiinţa. Dacă nici primăria nu ia nicio măsură riscă amendă de la 10 milioane”, a adăugat Camil Buzerea.

Vizualizări: 110

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: