Începe reorganizarea PNL după prezidențiale, spune un liberal

PNL intră în reorganizare după alegerile prezidențiale. Anunțul a fost făcut de primarul Liviu Cotojman. Deși schimbările nu au fost implementate imediat după alegerile din toamnă, PNL a stabilit încă de atunci că va intra într-o fază de restructurare, însă a decis să amâne procesul până la încheierea alegerilor prezidențiale.
Primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, a declarat că „la PNL, reorganizare nu s-a luat în calcul în această perioadă. Se va discuta acest lucru după cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, dar cu siguranță partidul va intra într-un proces de reorganizare”. Acesta a subliniat că votul din toamnă a fost un semnal clar transmis de electorat, care solicită o reformare a clasei politice, iar conducerea liberală a luat deja act de acest mesaj.
Reorganizarea în PNL va începe de la nivel central și, ulterior, va fi analizată situația și în teritoriu. Potrivit lui Cotojman, accentul se va pune pe cele mai slabe filiale din țară: „Reorganizarea va începe de la centru și apoi o să vedem ce se va stabili și pentru teritoriu. Ce pot sa spun este că ultimele 10 organizații la nivel de țară cu rezultate slabe, clar vor fi reorganizate. Au posibilitatea însă acum să se salveze”.
Vizualizări: 1,482
Distribuie Trimite pe WhatsApp