Ponta şi Antonescu, deşi par că nu se înţeleg în problema ungurilor, îşi doresc nespus să-i coopteze cumva pentru a putea fi siguri că fac două treimi, cât  le trebuie să modifice Constituţia. Prioritatea noii puteri nu este legată cum ar fi firesc de repornirea economiei care ar putea trage ţara şi a o scoate din marasm, ci modificarea Constituţiei în sensul limitării atribuţiilor preşedintelui şi transformarea acestuia într-un obiect de decor. Cu alte cuvinte, Constituţia ar trebui modificată în aşa fel ca să-i permită lui Ponta, dacă va fi premier, să plece atât la reuniunile UE, cât şi la cele ale NATO fără să-i ceară permisiunea lui Băsescu.

Tot acum, deşi nu s-a văzut încă premier şi personal îmi doresc nici să nu se vadă vreodată, Ponta a ridicat tonul şi şi-a exprimat dorinţa lui cea mai fierbinte, aceea de a-l vedea în libertate pe mentorul său, Adrian Năstase. Dacă-l va elibera o va face împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile şi, din postura sa de dottore în drept, nu cred că-şi va permite aşa ceva indiferent cât de mitocan ar fi el.

Promisiunile legate de îndreptarea măsurilor de austeritate şi scăderea impozitelor au fost uitate din moment ce de la 1 ianuarie este tot mai  pregnant că  impozitele se măresc. Peste câteva luni expiră acordul cu FMI şi ar trebui renegociat, lucru pe care finanţatorii îl refuză pentru că Guvernul Ponta nu s-a ţinut de cuvânt. Şi nici nu are cum să se ţină de acum înainte pentru că, dacă o să le treacă aburii victoriei, o să realizeze că voturile pe care le-au contorizat nu sunt toate pentru ei, ci sunt voturi exprimate împotriva PDL şi a măsurilor drastice de austeritate. Deja presa germană ne alătură Greciei şi spune că suntem o problemă gravă pentru UE şi NATO din cauza instabilităţii noastre şi abilităţii de a fenta democraţia. 

De numirea noului premier, care va trebui să facă guvernul şi care va fi învestit în Parlament depind multe lucruri care ar putea să ne fie benefice sau fatale. Nu mă simt confortabil să ştiu că mă conduce o persoană care şi-a copiat teza de doctorat în dorinţa furibundă de a accede la onoruri nemeritate, deşi o întreagă alianţă politică crede că acest lucru nu e important. De ce cred PNL-ul, PSD-ul şi PC-ul că a fura nu este un lucru grav?! Pentru că au şi ei dreptate, furatul a devenit sport naţional şi atât de obişnuit încât doar proştii mai sunt cinstiţi şi asta pentru că nu-i duce capul la furăciuni.

Eu pot să ignor o persoană de acest gen, dar nu pot să ignor că propunerea clasei politice dominante pentru funcţia de premier este o persoană care a furat şi care a şi fost dovedită că a furat. Nu vreau să-mi crape obrazul de ruşine când acea persoană va ajunge la Bruxelles şi toţi parlamentarii europeni şi funcţionarii de acolo vor sta cu mâna pe portofel de frică să nu dispară. Dacă Băsescu va numi acea persoană pentru funcţia cea mai înaltă în stat, după ce tot el l-a deconspirat şi a făcut public faptul că a furat, atunci o să mă alătur şi eu corului care strigă: ”Jos Băsescu!”.