Înfrângere dură pentru Pandurii, Energeticianul a remizat din nou acasă

Pandurii Târgu Jiu nu a reuşit să ia nici un punct de pe terenul celor de la Metaloglobus, scorul partidei de la Bucureşti fiind 6-0 pentru gazde. Gorjenii păstrează locul 15 şi după această înfrângere dură, fiind prima echipă deasupra liniei retrogradării.

Echipa lui Adrian Bogoi nu a reuşit să aducă puncte din deplasarea de la Bucureşti, unde a suferit cea mai drastică înfrângere din acest an, şi rămâne cu emoţii în ceea ce priveşte salvarea de la retrogradare. Gorjjenii au început bine jocul cu Metaloglobus dar Patrik Popescu a ratat prima ocazie a meciului , portarul advers scoţând cu greu balonul şutat de acesta. A urmat apoi o altă mare ocazie pentru Pandurii când Vodă a scăpat singur cu portarul Iacob  dar balonul a trecut puţin pe lângă poartă.

După 30 de minute tot Pandurii erau în atac prin Blejdea care a pătruns în careu, i-a pasat lui Popescu, care a trimis la Tudoran însă şutul acestuia pe poartă a fost respins de portarul Iacob  cu piciorul.

Cum Pandurii nu au reuşit să deschidă scorul, deşi au dominat prima parte a jocului, ocaziile ratate s-au răzbunat iar în doar patru minute gazdele au condus cu 2-0. Mai întâi portarul Cotolan a respins în faţă  un balon pe care l-a urmărit Claudiu Herea şi a înscris în minutul 34. După patru minute arbitrul a dictat penalti pentru un fault în careu iar Ovidiu Herea a transformat pentru 2-0. Până la pauză  s-a mai consemnat o bară  a lui Tudoran iar partea a doua a jocului  a aparţinut gazdelor care au mai înscris de patru ori.  În minutul 52 Tomozei a pasat cu latul lui Andrei Lungu, care  a trimis în transversală, de unde mingea a căzut în poartă şi asistentul a validat golul deşi cei de la Pandurii au contestat spunând că mingea nu a căzut după linia porţii. În minutul 75 Valentin Ghenovici a ridicat scorul la 4-0 după o acţiune personală a lui Robert Vîlceanu. În ultimul minut de joc  scorul a devenit 5-0 după ce Caramalău a reluat cu capul în plasă, după o lovitură liberă executată de Ovidiu Herea.  Scorul final a fost stabilit în cel de-al treilea minut de prelungire când Mino Sota a şutat, Cotolan a respins în faţă, iar Mihai Potecea a trimis în plasă din 7 metri. Gorjenii vor avea etapa viitoare un meci foarte dificil, pe teren propriu cu a doua clasată, Chindia Târgovişte, marţi 14 mai, cu începere de la ora 16:00.

Pandurii are în acest moment 38 de puncte fiind la două puncte de Energeticianul, aflată pe primul loc retrogradabil, după ce echipa din Petroşani a remizat pe teren propriu în această etapă cu Sportul Snagov, scor 3-3. Formaţia patronată de Nicolae Sarcină a avut din nou ghinion pierzând victoria pe final de meci, după ce condusese aproape întreg jocul pe tabelă. Sportul Snagov a reuşit egalarea în minutul 85, după ce la pauză scorul era 2-1 pentru gazde iar din minutul 59 devenise 3-1 prin golul marcat de Cosmin Ionică, jucător care a reuşit să marcheze de două ori în acest meci.

Energeticianul rămâne pe prima poziţie retrogradabilă din Liga a doua, iar etapa viitoare va juca în deplasare cu CS Baloteşti, echipă care este retrogradată matematic.

Rezultate şi program etapa a 34-a

         Joi, 9 Mai

CS Mioveni - SSC Farul Constanţa      0-2

         Vineri, 10 Mai

FC Argeş - Ripensia Timişoara    2-1

         Sâmbătă, 11 Mai

Luceafărul Oradea - Daco-Getica Bucureşti          1-0

Petrolul Ploieşti - Dacia Unirea Brăila   9-1

Aerostar Bacău - ACS Poli Timişoara 1-0

Energeticianul - Sportul Snagov 3-3

Metaloglobus Bucureşti - Pandurii Târgu Jiu          6-0

Chindia Târgovişte - CS Baloteşti         6-0

ASU Politehnica Timişoara - Academica Clinceni           1-1 (meci în desfăşurare)

         Duminică, 12 Mai

Universitatea Cluj - UTA Arad      14:00

Clasament Liga 2 2018-2019

1       Academica Clinceni   34     25     2       7       68-20         77     26

2       Chindia Târgovişte     34     23     7       4       69-31         76     25

3       AS FC Universitatea Cluj    33     21     6       6       77-26         69     21

4       Petrolul Ploieşti 34     21     5       8       68-33         68     17

5       Sportul Snagov 34     19     7       8       51-33         64     13

6       FC Argeş 34     18     8       8       48-27         62     11

7       CS Mioveni        33     14     7       12     46-37         49     1

8       Metaloglobus Bucureşti       34     13     7       14     39-51         46     -5

9       Ripensia Timişoara    34     12     9       13     41-46         45     -6

10     UTA Arad 33     12     8       13     50-51         44     -7

11     Luceafărul Oradea     35     11     10     14     44-57         43     -11

12     ASU Politehnica Timişoara          34     11     9       14     32-31         42     -9

13     SSC Farul Constanţa          34     13     3       18     43-54         42     -9

14     Daco-Getica Bucureşti        34     9       12     13     45-51         39     -12

15     Pandurii Târgu Jiu      34     10     8       16     54-60         38     -13

16     ACS Energeticianul    34     8       12     14     41-47         36     -15

17     Aerostar Bacău 34     10     5       19     52-60         35     -16

18     ACS Poli Timişoara    34     6       8       20     28-59         26     -25

19     CS Baloteşti       34     6       6       22     25-71         24     -27

20     Dacia Unirea Brăila    34     4       7       23     28-104       19     -32

Vizualizări: 1,300

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: