Inginer condamnat la 200 de zile de amendă penală

Un inginer de 34 de ani, din Gorj, a fost condamnat la plata unei amenzi penale după ce a fost prins băut la volan. El a fost oprit în trafic, în noaptea de 29 august 2020, de către polițiștii din Târgu Jiu.

Pentru că mirosea a alcool, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, având o alcoolemie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul inginer a fost condus la spital, unde i s-au recoltat două probe de sânge.

În timpul audierilor, bărbatul a recunoscut fapta, spunând că în acea seară a consumat 3 sticle de bere de 0,5l, după care s-a urcat la volan. Neavând antecedente penale, bărbatul a scăpat doar cu amendă penală. El a fost condamnat la 4.000 de lei amendă penală, reprezentând 200 zile de amendă x 20 lei – sumă corespunzătoare unei zile de amendă.

„Având în vedere că, deși era o oră târzie, în plină noapte, alcoolemia era relativ ridicată și chiar dacă a condus pe o distanță scurtă, a condus nu un moped ori un alt vehicul de capacitate mică, ci un autoturism puternic, de teren, și nu pe un drum lăturalnic, prin vreo localitate slab populată și cu circulație extrem de redusă, ci în plin oraș”, a motivat instanța.

Sentința poate fi atacată cu apel.

Vizualizări: 3,540

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: