Ingredientul din bucătărie care te scapă de păianjeni

Păianjenii din casă sunt insecte pe care nu le dorim în apropierea noastră dar într-o perioadă a anului aceştia se înmulţesc necontrolat. Toamna, când apar foarte mulţi păianjeni, trebuie să ştim cu ce îi putem alunga.

Pentru majoritatea dintre noi aceste arahnide sunt niște specii respingătoare cu care nu putem să locuim sub același acoperiș. Există un ingredient secret din bucătărie care alungă păianjenii din casele noastre.

Din cauza temperaturilor scăzute din timpul toamnei, păianjenii își pot căuta culcuș călduros în care să stea sau chiar să-și petreacă întreaga iarnă, iar casele noastre sunt spațiile perfecte pentru aceștia. Vestea bună este că poți scăpa de micile creaturi invadatoare cu ajutorul unui ingredient simplu, pe care toată lumea îl are deja în bucătărie şi este 100% natural. Este vorba despre ceaiul de mentă. Datorită mirosului puternic de mentă, păianjenii ocolesc zona în care simt această aromă. La fel de bine funcționează și uleiul de lavandă sau eucalipt.

În primul rând, fă o curățenie generală în întreaga casă și curăță temeinic fiecare colțișor, inclusiv pe cele din spatele mobilierului. Apoi pune pliculețe cu ceai de mentă în locurile în care observi că păienjenii se adăpostesc.

Un alt truc la care poți apela este să așezi pliculețe cu ceai de mentă sau lavandă la geam sau la ușă, dacă observi că există crăpături prin care pot pătrunde păianjenii. Ce mai poți să faci este să pui bucăți de vată în care ai turnat câteva picături de ulei esențial de mentă piperată. Este o metodă naturală, arahnidele nu au de suferit, ci pur și simplu vor pleca din locuința ta.

Vizualizări: 3,602

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: