Măceșele, tot mai căutate în sezonul rece

Sezonul rece s-a instalat deja, iar pentru asta avem nevoie de o imunitate mai bună. Bogate în vitamina C şi cu proprietăţi de antioxidant, măceşele au devenit tot mai căutate în România şi peste hotare. În judeţul Gorj a început recoltarea fructelor.

Culese cu mare grijă şi depozitate la loc răcoros, fructele iau de cele mai multe ori calea exportului, fiind extrem de benefice în industria farmaceutică. Măceşele se caută în special toamna, atunci când organismul uman are nevoie de imunitate. În judeţul Gorj, la marginea municipiului Târgu Jiu, oamenii au început deja să le culeagă.

”Fructele vor merge pe piaţa externă, Germania, Olanda. Se folosesc in industria farmaceutică, măceşele. Sunt foarte bogate în vitamina C”, a spus Ovidiu Cârstoc, director Direcţia Silvică Gorj.

Nu mai puţin de 40 de tone este producţia din acest an. Cantitatea ajunge în depozitul frigorific al Direcţiei Silvice Gorj, acolo sunt păstrate la -14 grade Celsius, iar mai apoi sunt trimise peste hotare. ”Pentru acest an, Direcţia Silvică Gorj are un program de 40 de tone de măceşe. Deja întreaga cantitate a fost contractată prin licitaţie. Acţiunea este deja în desfăşurare, avem o cantitate de 10 tone adunate şi depozitate la centrul frigorific de la Preajba. Măceşele le refrigerăm la o temperatură de până la -15 grade Celsius, în funcţie de solicitările beneficiarului”, a mai spus Ovidiu Cârstoc, director Direcţia Silvică Gorj.

Un kilogram de măceşe costă doar 2 lei, iar culegătorii spun că chiar şi aşa reuşesc să adune o cantitate destul de mare. Tot ei spun că fructele sunt greu de cules. ”Noi le dăm la centrul de fructe şi se fac pentru ceaiuri şi dulceaţă. (Este rentabil să le duceţi la centru?) Da. (Sunteţi remunerat?) Da, suntem. Primim în jur de 2 lei pe kilogram (...)Anul acesta 2 lei pe kilogram. S-o mai mări, nu s-o mai mări, vedem. Aşa a fost şi anul trecut? Da, nu s-a schimbat preţul. Bine ar fi!”, au spus doi culegători.

Din măceşe se fac ceaiuri sau dulceaţă. Medicii spun că acest fruct este mai ceva ca un scut atunci când organismul uman este expus schimbărilor climatice. ”Sunt fructe care au o doză destul de bună de vitamina C, ajută la imunitate. Sunt considerate fructe care pot fi consumate în orice sezon. Chiar şi eu le dau copiilor mei”, a spus Ionuţ Panţiş, medic din Târgu Jiu.

Vizualizări: 4,507

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Gospodar:

Citește și: