Înjunghiaţi la Rovinari

În după-amiaza zilei de 28 decembrie2010, ora  14:27, poliţiştii Poliţiei Oraşului Rovinari au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că în faţa unui bar din localitate, doi bărbaţi au fost loviţi cu cuţitul de către doi tineri care au părăsit locul faptei cu un autoturism de culoare închisă.

Victimele, Marin I., de 31 ani şi Constantin G., de 36 ani, au fost transportate cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Tg-Jiu, pentru primirea de îngrijiri medicale.

Echipa operativă constituită la nivelul Poliţiei Oraşului Rovinari, în colaborare cu poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale a stabilit că suspecţi de comiterea agresiunilor sunt Gheorghe S., de 23 ani, din comuna Negomir şi Adrian A., de 24 ani, din oraşul Rovinari. Suspecţii au fost depistaţi la scurt timp de la comiterea faptei şi au fost conduşi la sediul Poliţiei pentru continuarea cercetărilor.

Urmare a cercetărilor efectuate, poliţiştii au dispus reţinerea celor doi suspecţi pe timp de 24 de ore şi i-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.

Astăzi, 29 decembrie 2010, poliţiştii îi vor prezenta pe Gheorghe S. şi Adrian A., cu propunerea de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu, aceştia fiind suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordini şi liniştii publice, port ilegal de armă albă şi lovire sau alte violenţe.

Biroul de presă IPJ Gorj

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: