Elevii de la Liceul Economic au ales Miss Crăciuniţa

Elevii de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Târgu Jiu îi fac concurenţă serioasă lui Moş Crăciun. Şase perechi de tineri au participat ieri la concursul de Miss Crăciuniţa. Aceştia au avut de trecut sase probe. Câştigătorii sunt Irina Dănăricu şi Alexandru Moraru.

Dezbrăcate de orice inhibiţie, Crăciuniţele s-au arătat extrem de darnice şi dispuse să asculte dorinţele tuturor copiilor cuminţi. Cele şase aspirante la titlul de Miss Crăciuniţa au avut de trecut şase probe de foc, însă nu singure, ci alături de partenerii lor. Prima a fost proba de prezentare, urmată de proba de cultură generală, de îndemânare la împachetarea cadourilor, proba de aptitudini, dans, dar şi o probă surpriză. Participanţii, elevii din clasele IX-XII, susţin că au avut emoţii, cum nu au avut la niciun examen de până acum pe care l-au susţinut. „Nu sunt grele probele, dar avem emoţii atât de mari, încât chiar nu mai ştiu niciun răspuns”, spune Daniela Staicu, participantă la Miss Crăciuniţa.

Spectatorii au rămas încântaţi de tinerele Crăciuniţe şi tot ceea ce-şi doresc acum este să primească un cadou de la una din ele. „Sunt superbe Crăciuniţele. Mi-ar plăcea să fie una dintre ele cea care îmi aduce cadoul de Crăciun”, spune un tânăr.

Organizatorii concursului au fost cadrele didactice împreună cu elevii Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Târgu Jiu. „În fiecare an noi obişnuim să organizăm evenimente festive de Crăciun, iar acum am pregătit Miss Crăciuniţa. Sunt mai multe probe pe care participanţii le vor trece, vor fi colinde, o scenetă pe care am pregătit-o împreună cu copii şi multe altele”, susţine Cristina Ciungu, profesor la Colegiul Economic. De la eveniment nu au lipsit colindătorii.

Vizualizări: 197

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: