Înscenări în PSD

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susține că ministrul de Interne Carmen Dan i-a înscenat prefectului situația în care a fost luată la întrebări de un cetățean, în timp ce se afla la o terasă. 

„S-a afirmat și în Comitetul Executiv că ar trebuie să fie demisă doamna prefect pentru cele declarate cetățeanului care a venit peste dumneai la o terasă și că ar fi spus acolo că doamna Dan și domnul Dragnea au mințit. Am aflat și îmi asum ceea ce spun: că acel episod a fost pus la cale de doamna ministru. Acel episod, subliniez, a fost pus la cale de către oamenii domniei sale, cu o secretară, cu o asistentă, consilieri, cu angajați apropiați domniei sale, care intenționat au sunat-o pe doamna prefect. Domnul respectiv (cel care era la masă cu prefectul, n.r.) știm foarte bine că lucrează la minister. A chemat-o, a invitat-o la terasă, au trimis un domn ca să pună acele întrebări. Pe fond de stres, pe fond emoțional, doamna a fost surprinsă de ceea ce s-a întâmplat. Și ca să-mi se reproșeze mie în Comitetul Executiv. Oricum, a fost foarte ciudat și foarte bizar pentru că i s-a și indicat unde să vină”, a explicat Gabriela Firea după ședința în care partidul nu a fost de acord cu cererea ei de retragere a sprijinului politic pentru Carmen Dan.

Potivit informaților digi24.ro, oamenii care s-a ocupat de această operațiune sunt Cătălin Ioniță, șeful Direcției Generale Antifraudă din MAI, în cadrul căreia functionează structuri de filaj și interceptări, împreună cu Mihai Valeriu, subsecretar de stat în Ministerul de Interne. Amândoi se numără printre oamenii de încredere ai lui Carmen Dan și ai lui Liviu Dragnea.

foto: Prefectul Speranța Cliseru se afla la masa cu un ofiter din cadrul DGIPI pe nume Bogdan Voican, colonel in cadrul DGIPI, serviciul secret al Ministerului de Interne.

De asemenea, este important de notat că Mihai Valeriu a fost adevăratul coordonator al intervenției jandarmilor din Piața Victoriei, pe 10 august.

Firea afirmat că are o relaţie "tensionată" cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea, precizând că există "o breşă" între ei din cauza faptului că liderul social-democraţilor nu doreşte "să renunţe" la ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan. (A.A.)

Vizualizări: 2,596

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: