Inspectoratul Şcolar vrea să redeschidă şcoli, primarii se opun

Primarii gorjeni din localităţile unde au fost comasate şcoli au posibilitatea de a solicita Inspectoratului Şcolar Judeţean redeschiderea unităţilor de învăţământ. Inspectorul general Ion Işfan spune că intenţionează să facă demersuri în acest sens în cazul în care vor exista solicitări din partea comunităţilor locale. Cu toate acestea, foarte mulţi primarii nu sunt de acord ca şcolile să fie redeschise din cauza numărului mic de elevi care nu justifică eventualele cheltuieli.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj lucrează la întocmirea planului de şcolarizare pentru anul şcolar 2013-2014. În acest sens au fost deja trimise adrese la directorii unităţilor de învăţământ şi la primării. „În momentul de faţă, lucrăm la proiectul planului de şcolarizare pentru anul 2013/2014. Am trimis deja adrese la comunităţile locale prin care să ne comunice reţeaua şcolară. Directorii noştri împreună cu consiliile locale se ocupă de întocmirea reţelei şcolare”, a declarat Ion Işfan.

Inspectorul general al ISJ Gorj dădea vineri asigurări că nu vor mai fi comasate şcoli, deşi o astfel de comasare avea loc chiar în ziua respectivă la Motru. Ba mai mult, spune că intenţionează să redeschidă unităţile de învăţământ închise în urmă cu câţiva ani. „Nu intenţionăm să închidem şcoli în anul şcolar 2013/2014, şi chiar vrem să le redeschidem pe cele închise în urmă cu câţiva ani. Le-am trimis adrese şi aşteptăm solicitări de la primari până pe data de 14 ianuarie. Ne interesează în mod special redeschiderea şcolilor primare. În localităţile unde şcolile generale îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, mai exact minim 12 elevi în clase, le vom lăsa să funcţioneze în condiţiile actuale”, a mai precizat Ion Işfan.

Mulţumiţi de situaţia actuală

Foarte mulţi primari din localităţile unde şcolile au fost comasate sunt mulţumiţi de actuala reţea şcolară şi nu sunt de acord cu redeschiderea unităţilor de învăţământ.”Nu vreau să se redeschidă nici o şcoală şi ca atare nu voi face nici o solicitare în acest sens. În comuna Cătunele şcolile nu au fost închise pentru că aşa am vrut noi, ci din cauza lipsei de elevi. În urmă cu câţiva ani s-au închis şcolile din Steic şi Lupoaia pentru că elevii se mutaseră la şcolile din Dealul Viilor şi Motru. Rămăseseră câte 2-3 copii şi nu se justificau cheltuielile cu plata cadrelor didactice şi a utilităţilor. Avem microbuz şcolar în stare bună de funcţionare. Copiii s-au obişnuit cu transportul şi vreau să lăsăm aşa lucrurile cum sunt acum”, a declarat Florinel Ţuilă, primarul comunei Cătunele.

Vor doar microbuze şcolare

Primarul din Vladimir a solicitat un al doilea microbuz şcolar şi speră ca acesta să-i fie repartizat la începutul lunii februarie. „La noi s-a comasat Şcoala Nr.1 Vladimir cu Şcoala Nr.1 Andreeşti din cauză că aveam foarte puţini elevi. Sunt de părere că e bine să lăsăm lucrurile aşa cum sunt pentru că apar rezultate mult mai bune la învăţătură. Nu se poate ca într-o clasă să se predea în acelaşi timp o disciplină pentru 3 elevi de clasa a V-a, alta pentru 2 elevi de clasa a VI-a, iar alta pentru cinci elevi de clasa a VII-a. Avem un microbuz şcolar care parcurge cam 120 de kilometri pe zi. E foarte solicitat, iar din acest motiv am mai cerut încă unul, urmând să-l primim la începutul lunii februarie. Activitatea se desfăşoară foarte bine, iar redeschiderea şcolii ar complica lucrurile”, a declarat Marius Vijulan, primarul comunei Vladimir.

Trebuie analizate avantajele şi dezavantajele

Liviu Cotojman, primarul comunei Roşia de Amaradia, este printre puţinii primari care sunt de acord cu redeschiderea şcolilor, dar asta numai după ce vor fi analizate avantajele şi dezavantajele. „În Roşia de Amaradia a fost închisă şcoala din Şitoaia, cei patru elevi din clasele I-IV fiind mutaţi la şcoala din centrul comunei, şi şcoala din satul Stejaru unde erau trei elevi care au fost mutaţi la Şcoala Seciuri. Personal, sunt de acord să fie redeschise şcolile pentru că elevii ar fi mai în siguranţă şi ar rămâne în satul lor. Primăria ar face şi o economie la buget pentru că nu ar mai fi cheltuieli cu microbuzele”, a declarat Liviu Cotojman. 

Primarul spune că a primit o adresă de la Inspectoratul Şcolar Judeţean în ceea ce priveşte reţeaua şcolară, dar nu se specifica nimic în legătură cu redeschiderea şcolilor. „Am primit o adresă în ceea ce priveşte reţeaua şcolară, dar nu se specifica nimic în legătură cu redeschiderea şcolilor. Cred că înainte de a lua astfel de decizii cei de la inspectorat ar trebui să ne cheme la dezbateri şi să analizăm care sunt avantajele şi dezavantajele redeschiderii şcolilor”, a menţionat primarul Cotojman.    

Vizualizări: 190

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: