Inspectorii şcolari decid astăzi soarta profesorilor

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj au analizat propunerile Ministerului Educaţiei şi Cercetării privind reducerea numărului de posturi în învăţământ. În urma întâlnirii de astăzi cu liderii de sindicat şi Consiliul Consultativ al Directorilor, inspectorii gorjeni vor stabili soarta a 267 de catedre care trebuie desfiinţate începând cu 1 septembrie.

Reprezentanţii IŞJ Gorj au centralizat, ieri, toate reducerile de posturi care pot fi efectuate la nivelul judeţului în funcţie de numărul de ore al directorilor de şcoli, al profesorilor cu gradul I, care au peste 25 ani vechime, şi al elevilor din clasele I, V şi IX. „Ministerul ne-a cerut să trimitem o situaţie, în cursul zilei de astăzi, care să reflecte toate posibilităţile de reducere a posturilor ţinând cont de propunerile acestuia”, a declarat Camelia Bibere, inspector adjunct al IŞJ Gorj. Ministerul a oferit patru propuneri de măsuri care ar putea fi luate în vederea eficientizării costurilor.

Prima ar fi renunţarea parţială la degrevarea de ore la clase în ceea ce îi priveşte pe directori şi directori adjuncţi, aceştia trebuind să predea efectiv 6-12 ore/săptămânal. A doua se referă la renunţarea reducerii cu două ore din norma de predare a profesorilor cu gradul I şi peste 25 de ani vechime, numărul de ore ale acestora crescând astfel de la 16 la 18 ca la celelalte categorii de profesori. Cea de-a treia propunere este majorarea efectivelor minime de preşcolari care permit dobândirea personalităţii juridice a unităţilor de învăţământ şi introducerea în metodologia de organizare claselor de intrare în ciclu, din mediul urban, înspre limita maximă admisă. Numărul maxim de elevi din clasele I va ajunge la 25, iar în clasele a V-a şi a IX-a la 30. Afectaţi de aceste modificări vor fi şi maiştrii cu peste 25 de ani vechime în învăţământ care vor trece de la 22 ore/săptămână la 24 de ore.

Întâlnire cu sindicatele

Reprezentanţii IŞJ Gorj se întâlnesc în cursul zilei de astăzi cu liderii de sindicat şi cu Consiliul Consultativ al Directorilor pentru a cădea de acord asupra măsurilor pe care le vor adopta începând cu 1 septembrie 2010. „Vom stabili împreună pe care dintre propunerile Ministerului le vom aplica începând cu anul şcolar viitor. Până la 1 septembrie nu vor avea loc reduceri de catedre. În cazul în care, până la această dată, bugetul nu va permite menţinerea aceluiaşi număr de angajaţi vor avea loc doar reduceri în rândul personalului auxiliar şi nedidactic”, a mai precizat Camelia Bibere.   

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: