Interviu cu Laurențiu Ciobotărică: Altă întrebare!

Laurențiu Ciobotărică, membru în Directoratul CE Oltenia, a răspuns la câteva întrebări adresate de Ziarul Pandurul, subiectele abordate fiind legate de activitatea din companie, sindicate, politică, dar și despre demisia din societate. Iată o parte din interviul realizat cu Laurențiu Ciobotărică.

 Reporter: Plecați de la Complexul Energetic Oltenia? De ce? Unde o să lucrați?

Laurențiu Ciobotărică: Da. Am luat decizia sa plec de la Complexul Energetic Oltenia după aproape 2 ani de mandat. Ultima mea zi de muncă în această companie va fi 31 martie 2017.  Motivele sunt strict personale și nu doresc să le comentez acum. Ma voi întoarce în mediul privat‎. 

 
Rep: Regretați venirea aici, dat fiind că v-ați ales și cu un dosar penal?

L.C.: Nu regret. Consider că am facut tot ce a depins de mine din punct de vedere profesional, pentru bunul mers al acestei companii, potrivit atribuțiilor din contractul meu de mandat. Sunt persoane care pot aprecia și analiza activitatea mea pe durata mandatului.  Pentru mine a fost o experiență profesională interesantă.

Rep: Procesul este aproape de final, ați uzat de dreptul la tăcere. O să vorbiți, până la urmă?

L.C.: Având în vedere faptul ca este în derulare o cercetare judecatorească, nu vă pot oferi astfel de informații.

Rep: Sorin Boza director. Credeți că CEO e pe mâini bune?

L.C.: Sunt sigur ca dl Boza va continua reforma si procesul de redresare al companiei. Este un profesionist și va depune toate eforturile în acest sens.‎ În plus compania este condusa de Directorat, nu doar de președintele directoratului.

 Rep: Am o nelămurire. Îl cunoșteați pe Sorin Boza înainte să vină la CEO? Dumnealui a spus că nu...

L.C.: Evident că il cunosc pe dl Boza de cand mă cunoaste si dumnealui pe mine. Nu știu la ce răspuns vă asteptați...

Rep: Credeți că pentru a rezista la CE Oltenia trebuie să ai partipriuri politice?

L.C.: Altă intrebare.

Rep: După perioada petrecută aici, fiind o vreme când erați director general, credeți că Ministerul se implică prea mult în luarea deciziilor la CEO? Mai mult decât trebuie?

 L.C.: Ministerul Energiei știe cu siguranță când și cât trebuie să se implice în deciziile din companie și sunt convins că actionează în consecință.‎ Compania este condusa în sistem dualist, având consiliu de supraveghere și directorat, ambele selectate pe OUG 109 din 2011 privind guvernanța corporativă. Directoratul ia deciziile curente în companie, iar acolo unde este cazul, anumite acțiuni sau decizii trebuie sa fie avizate sau aprobate de Consiliul de Supraveghere sau de AGA.

 (va urma)

Vizualizări: 5,617

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: