Inventarierea unităţilor alimentare din mediul rural se lasă cu sancţiuni

Aflat în plină desfăşurare, procesul de inventariere a unităţilor alimentare din mediul rural a scos la iveală o serie de nereguli. Inspectorii sanitar-veterinari au ajuns la concluzia că doar 40% din unităţile din mediul rural funcţionează în legalitate.
 Procesul de inventariere a unităţilor alimentare din mediul rural a început în urmă cu două săptămâni şi va dura până la sfârşitul acestei luni. Cu acest prilej inspectorii din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj au efectuat şi o serie de verificări privind stadiul autorizării sanitar-veterinare, modul de comercializare a alimentelor şi respectarea normelor de igienă privind depozitarea produselor de origine animală şi non-animală. În această săptâmână au fost verificate unităţile de alimentaţie publică din Berleşti, Licurici, Stejari, Cruşeţ, Aninoasa, Hurezani şi Stoina. În urma controalelor efectuate s-au aplicat 9 sancţiuni şi 3 avertismente pentru deficienţe majore. Dr. Ion Iliuţă, directorul DSVA Gorj ne-a declarat: “Au fost aplicate 9 sancţiuni cu valori cuprinse între 1000-5000 de lei. Unităţile neînregistrate şi cele care comercializau produse expirate au fost amendate cu până la 5000 de lei, iar cele care nu respectau condiţiile de igienă cu până la 1000 de lei”. 

Magazine închise înaintea controalelor

Patronii gorjeni din mediul rural pun lacătul pe uşi atunci când se zvoneşte că sunt controale în comună. Inspectorii sanitar-veterinar au avut surpriza să găsească mai multe unităţi alimentare închise în toiul zilei. Dr. Ion Iliuţă a precizat: “În urmă cu două zile, la Stoina am verificat dimineaţa 3 unităţi, iar după amiaza toate celelalte erau închise. Vom încerca să-i luăm prin surprindere şi nu vom anunţa controalele decât cu puţin timp înainte.” De asemenea, directorul DSVA Gorj a mai menţionat: “ În cea mai mare parte a localităţilor din mediul rural unităţile de alimentaţie publică funcţionează în condiţii precare. Dacă am aplica strict legea multe localităţi ar rămâne fără niciun magazin, iar oamenii nu ar avea de unde să-şi cumpere o pâine. Doar 40% din unităţile din mediul rural îndeplinesc condiţiile pentru a putea funcţiona. Scopul nostru nu este să le închidem magazinele, ci să-i convingem pe administratori să intre în legalitate.”


Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: