Investiția chinezilor la Rovinari depinde de o semnătură. A cui!

O singură semnătură mai trebuie pusă pe documentul în baza căruia la Rovinari ar urma să fie ridicat un nou grup energetic, investiția aparținând companiei chineze de profil. Despre semnătura respectivă a vorbit la Târgu Jiu deputatul Victor Ponta, declarația fiind făcută în calitatea sa de șef al Secretariatului General al Guvernului în ultima săptămână.

Despre noul grup energetic se tot vorbește de un deceniu, dar acum Ponta vine și spune că mai e un singur pas până la semnarea documentelor finale, care să permită demararea investiției propriu-zise. „Având calitatea guvernamentală pe care am ocupat-o timp de o săptămână, am verificat și referitor la proiectul de investiții de la Rovinari. Cu firma din China s-au parcurs toate problemele, s-au rezolvat. Contractul este gata de semnare, se așteaptă un singur lucru, semnătura ministrului Energiei. Nu mai există nici un impediment legal, sunt negociate toate condițiile. Sper că dl. ministru al Energiei, chiar dacă e de la ALDE, să își dea semnătura finală, pentru că va fi cea mai mare investiție în energie din județul Gorj în ultimii mulți ani”, a spus Ponta.

Valoarea vehiculată a investiției negociate cu chinezii ar urma să ajungă la aproape un miliard de dolari, banii aduși la Rovinari de străini fiind suficienți pentru a crea câteva sute de locuri de muncă. Discuțiile despre acest proiect au început încă din 2007, când ministru al Economiei era Adriean Videanu, după care au fost preluate și susținute de Victor Ponta în calitate de prim-ministru. La momentul începerii discuțiilor cu partea chineză începeau și lucrările de modernizare a Drumului Național 66 Rovinari-Bumbești Jiu, finalizarea lor realizându-se de abia acum. Între timp, chinezii au investit sute de miliarde în alte termocentrale în diferite colțuri ale planetei, iar despre drumurile pe care le-au realizat în țara lor în acest domeniu nu mai e rost de comentarii, progresele lor fiind evidente la orice simplă căutare pe Internet.

Vizualizări: 3,073

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: