Investiție de 20 de milioane de euro la Rovinari

Compania brașoveană Autoliv va investi peste 20 de milioane de euro la Rovinari. Este vorba de înființarea unei fabrici ce va produce sisteme de siguranță auto. Afacerea va fi pusă ”pe roate” în vara anului viitor.

Inițiativa dezvoltării Autoliv vine pe fondul unor creșteri de activitate pe care compania le previzionează pentru următorii trei ani. Lucările de construcție la noua fabrică de la Rovinari vor începe chiar din această lună.

Hala de producție va fi realizată lângă stadionul orașului. ”Decizia companiei Autoliv de a investi în județul Gorj, în Rovinari, a avut la bază forța de muncă existentă în această zonă, ce a manifestat disponibilitate și dorință în a-și construi o carieră în industria auto. Susținerea din partea autorităților locale a fost de asemenea un argument în favoarea acestei decizii”, au transmis reprezentanții primăriei Rovinari.

Autoliv va investi în Rovinari peste 20 de milioane de euro, bani ce vor fi folosiți pentru construirea de la zero a fabricii, cât și pentru asigurarea echipamentelor de producție, care vor fi unele de ultimă generatie. Hala de producție va avea o suprafață de peste 8000 metri pătrați.

Investitorul are în plan să înceapă producția la Rovinari la mijlocul anului 2019. De asemenea, circa 800 de persoane vor fi angajate în noua fabrică, iar primele angajări vor fi făcute chiar de la începutul anului viitor. Autoliv va produce la Rovinari închizătoare pentru centurile de siguranță auto, un produs foarte complex și cu cerințe de calitate extrem de mari. Compania a anunțat că va investi mult în instruirea personalului și că va face acest lucru cu ajutorul colegilor din Brașov.

Autoliv este liderul mondial în sisteme de siguranţă auto, iar prin intermediul subsidiarelor sale dezvoltă şi produce sisteme de siguranţă auto pentru cei mai mari producători auto din lume. Compania are peste 72.000 de angajaţi în 27 de ţări. În plus, compania are 23 de centre tehnice în nouă ţări din întreaga lume.

În România, Autoliv este prezentă din 1997, având peste 10.000 de angajați. Compania mai deține fabrici și în Brașov, Lugoj, Reșița, Sfântu Gheorghe și Onești.

Vizualizări: 6,952

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: