Investitorul de la Polovragi nu a respectat amplasamentul

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au fost vineri în control la Polovragi pentru a vedea dacă investitorul care a excavat acolo pentru un iaz piscicol a respectat amplasamentul. Concluziile comisarilor de mediu au fost că afaceristul nu a respectat avizele eliberate de autorități și a pus în pericol gospodăriile oamenilor. ”Am fost împreună cu Apele Române Vâlcea pentru a efectua măsurători, cei de la Apele Române au măsurat cu un GPS și săptămâna aceasta vom ști exact ce anume nu s-a respectat. Investitorul riscă măsuri drastice pentru că la prima vedere nu s-a respectat amplasamentul dar trebuie văzut ce este în acte. Vom solicita tuturor autorităților care au emis avize să revizuiască documentația și să le retragă avizele respective. Trebuie văzut de ce s-a aprobat iazul acesta acolo”, a declarat Gheorghe Sanda, comisarul șef al Gărzii de Mediu Gorj.

Ilie Vlăduț din Novaci a obținut în urmă cu doi ani autorizația de construire de la primăria Polovragi în baza avizelor emise de mediu și Apele Române pentru un iaz piscicol la intrarea în comună. Acesta a excavat atât de adânc încât a afectat pânza freatică și i-a lăsat pe oameni fără apă în fântâni, cetățenii fiind cei care au sesizat autoritățile.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: