Ion Iliescu, huiduit la lansarea cărţii sale

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a avut joi parte de un incident neplăcut, cu ocazia lansării cărţii sale la Bookfest, el fiind interpelat de câţiva tineri de la organizaţia "Noii Golani", care, din cauza scandalului pe care îl făceau, au fost îndepărtaţi de forţele de ordine.

Prezent la Bookfest, unde îşi lansa volumul "După 20 de ani – 1989 an de cotitură în istoria naţională şi în viaţa internaţională”, Ion Iliescu a fost abordat de mai mulţi tineri, care l-au numit "criminal" şi care făceau gălăgie pentru a-i strica evenimentul. Unii dintre aceştia erau basarabeni şi aveau tricouri cu "Basarabia, pământ românesc". Tinerii aveau şi un afiş pe care scria "Ion Iliescu. Căutat pentru furtul Revoluţiei din 89, chemarea minerilor în iunie 90, instigare la violenţă împotriva studenţilor anticomunişti, ascunderea adevărului despre mineriade, manipularea opiniei publice. Ultima oară văzut la Institutul Revoluţiei, unde şi-a ascuns crimele". Afişul anunţa totodată că Noii Golani şi Asociaţia 21 Decembrie vor organiza duminică un marş începând cu ora 11, de la Intercontinental până la casa lui Ion Iliescu. 

Unul dintre tineri, mai recalcitrant, încerca să se apropie de Iliescu. Acesta i-a spus liderului PSD că nu are de ce să scrie cărţi, deoarece locul lui e la închisoare. El a fost îndepărtat de sepepiştii liderului PSD, care l-au împins pe un scaun, dar întrucât respectivul nu se potolea şi vocifera nestingherit, angajaţii firmei care asigurau paza de la târgul de carte, RBG, l-au luat de braţe şi l-au evacuat. Protestatarul a încercat să revină în Romexpo, dar nu i s-a mai permis accesul. Ulterior au fost chemaţi şi jandarmii.  Văzând deschisă uşa unei maşini a unui car de transmisiuni TV, tânărul recalcitrant a urcat refuzând să iasă. Jandarmii au reuşit însă să afle numele lui - George Simion. Simion este, de altfel, şi liderul organizaţiei "Noii Golani". Anul trecut, de Sfântul Ion, Simion s-a dus la sediul unde Iliescu îşi avea biroul şi a aprins lumânări pe stradă scandând diverse lucruri la adresa lui Iliescu, episod care i-a atras reţinerea de către jandarmi.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: