Ion Tudor o compară pe Dăncilă cu Ceauşescu: Să nu ne fie jenă!

Social-democraţii nu se simt deloc ruşinaţi de derapajele grave pe care le face şefa Guvernului. Viorica Dăncilă a greşit capitala Muntenegrului, unde se afla într-o vizită oficială, pentru că este „încolţită şi ameninţată cu dosare”, este replica lui Ion Tudor, membru PSD.

Prim-ministrul României a salutat Priştina, capitala auto-declaratului stat Kosovo, în timp ce era în capitala Muntenegrului, Podgorica. Şi nu este singura gafă de proporţii care ţine premierul pe primele pagini ale presei străine. „O avem şi pe dumneaei cu probleme dumneaei. Ce să-i fac eu? Ştie şi ea care e capitala în Muntenegru, dar încărcătura emoţională e foarte mare. E şi încolţită, ameninţată cu dosare. Nu îi e uşor să fie prim-ministru şi cred că din cauza asta mai face şi greşeli, nu că n-ar şti carte. Eu cunosc nişte europarlamentari care mi-au vorbit frumos de dumneaei: «Domnule, ştie carte!»”, a apărat-o social-democratul Ion Tudor pe colega sa de partid.

În plus, şeful Drumurilor Naţionale din Gorj nu vede o cerinţă obligatorie cunoaşterea unei limbi străine. Este convins că Viorica Dăncilă ştie sigur o limbă străină şi nu se simte ruşinat de greşelile ei. „Văleu, muică! E obligatoriu să ştie o limbă străină? Nu ştia să vorbească o limbă străină la Uniunea Europeană? Vorbea engleză doamna Viorica. Sau poate ştie franceză. Nu putem s-o judecăm pe chestiunea asta. Dumneaei o avea păcatele dumneaei, însă nu e uşor să fii prim-ministru. Mie nu îmi pare rău să fiu coleg de partid cu doamna Dăncilă. Să nu ne fie jenă! Aşa ziceau şi de Ceauşescu, că poceşte cuvintele”, a concluzionat Tudor, la Gorj TV.

Vizualizări: 1,557

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: