Bîrcă: Alin Văcaru ar trebui să tacă

Primarul PSD din Turburea, Ion Bîrcă, este deranjat de faptul că parlamentari aleşi din partea acestui partid cer demisia prim-ministrului Dăncilă. Bîrcă a făcut referire la deputatul Alin Văcaru, care a plecat din PSD pentru a se alătura Pro România. „Alin Văcaru ar trebui să tacă din gură, să îşi vadă de treaba lui, pentru că Alin Văcaru a fost făcut parlamentar datorită Partidului Social Democrat. Alin Văcaru ar trebui să şadă în pătrăţica lui, şi el, şi Ponta. Datorită prieteniei cu el, pentru că îl cunosc destul de bine, nu arunc lucruri negative despre Alin Văcaru. Să îşi vadă de lungul nasului, pentru că putea să ajungă nici prefect, nici deputat fără PSD”, a spus Ion Bîrcă.

Întrebat ce crede despre faptul că Viorica Dăncilă a confundat Priştina cu Progorica şi dacă a indus-o cineva în eroare, Văcaru a spus că aceasta nu ştie pe ce lume trăieşte. „Ce să o inducă cineva în eroare, dumneaei nu ştie pe ce lume trăieşte. Nu trebuie să râdem de greşelile pe care le face Viorica Dăncilă, pentru că râdem de noi. Ea ne reprezintă acolo. Vă daţi seama ce părere au oamenii aceia despre noi toţi, dacă un astfel de om ne reprezintă. Sper ca în toamnă să avem un alt guvern, cu oameni performanţi”, a spus Văcaru. (A.A.)

Vizualizări: 1,283

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: