Iordache nu se poate transfera la AEK Atena

Fostul jucător al echipei Pandurii, Ilie Iordache, nu se poate transfera la AEK Atena pentru că este în litigiu cu Pandurii Târgu Jiu. Deşi ajunsese la un acord cu grecii de la AEK în vederea unui transfer, Iordache nu poate semna pentru că se află în proces cu Pandurii. Jucătorul nu poate primi cartea verde pentru a se transfera, deoarece Pandurii au obţinut o ordonanţă prezidenţială prin care se anulează decizia comisiei sportive care l-a declarat liber de contract.
Plecarea lui Ilie Iordache de la Pandurii Târgu Jiu a fost una cu cântec, mijlocaşul fiind declarat liber de contract de către CAF, în urma depunerii unor documete cel puţin dubioase la comisie. Preşedintele Marin Condescu a făcut demersurile necesare pentru a bloca transferul printr-o ordonanţă prezidenţială care suspendă decizia CAF, acţionându-l în instanţă pe Iordache pentru fals şi uz de fals. Săptămâna trecută a avut loc deja prima înfăţişare dar Iordache nu s-a prezentat, procesul fiind amânat.

Iordache ar câştiga la greci 1.350.000 de euro


Iordache s-a înţeles cu AEK Atena, după ce a fost în cursul lunii trecute în probe la echipa din Grecia, el dorind să semneze un contract valabil pe trei sezoane. Impresarul lui Iordache a negociat toate detaliile contractului, conform căruia Iordache va încasa câte 350 de mii de euro, urmând să primmească la semnarea contractului şi o primă de instalare de 300 de mii de euro. Suma totalăpe care Iordache ar urma să o încaseze de la greci ar fi de 1.350.000 de euro pentru cei trei ani de contract. Contractul nu a fost însă semnat pentru că Pandurii l-au acţionat în instanţă pe jucător la începutul acestei luni. Ilie Iordache e acuzat de Marin Condescu de fals şi uz de fals pentru că a depus la Curtea de Arbitraj pentru Fotbal acte false prin care a fost declarat liber de contract: „A prezentat nişte acte prin care a susţinut că a primit primă la meciul de la Iaşi, din tur, 3807 euro deşi la acel meci el nu a fost prezent. De unde a scos el suma asta cu şapte euro la final, nu ştiu când primele sunt sume fixe.”

Transferul e blocat de Pandurii

Preşedintele Condesdu a explicat că decizia comisiei sportive poate fi anulată dacă Pandurii vor câştiga procesul intentat jucătorului: „Există o ordonanţă prezidenţială în care se anulează decizia comisiei sportive. Eu îl acuz de fals şi uz de fals în acte oficiale. Instanţa să-şi facă datoria.” Iordache nu poate primi cartea verde pentru a efectua transferul după cum a explicat preşedintele Condescu, fiind posibil să fie chiar suspendat de FIFA: „În ceea ce priveşte transferul lui la AEK Atena, pot spune că nu i se va da cartea verde fără de care nu poate semna. Cel mai probabil o să fie suspendat de FIFA şi UEFA. Grecii l-au luat de bună credinţă şi au ajuns la o înţelegere cu el. Eu nu am nimic cu Ilie Iordache ca jucător, ci cu cei de la Dinamo, care îmi cer bani pe el.”


Vizualizări: 81

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: