Pârvu a semnat, Stancu mai negociază

tilCei doi jucători nou veniţi la Pandurii sunt Pârvu de la Farul, care a semnat deja un contract pe doi ani jumătate, dar şi Stancu de la Rapid, cu care conducerea nu a perfectat încă o înţelegere, dar tratativele sunt destul de avansate. Chiar dacă are patru fundaşi centrali acum la pregătire, Cârţu doreşte încă un jucător pe acest post: „Vreau să încerc în perioada aceasta să găsesc un fundaş central, să-l luăm la nişte probe şi să-l vedem eventual la jocurile care vor fi în Turcia. Poate fi cel din Elveţia, de care a vorbit conducerea, dar poate să fie şi din Tanganica, important este să dea randament şi să corespundă”.

Sorin Cârţu şi-ar fi dorit să îl aibă la pregătire cu Pandurii şi pe rapidistul Emil Dică, pe care l-a solicitat conducerii pentru a fi transferat. Tehnicianul şi-a exprimat regretul că transferul nu a putut fi perfectat şi a explicat şi care au fost motivele pentru care nu s-a ajuns la un acord în acest caz: „Îmi pare rău că Emil Dică nu e cu noi. Asta înseamnă că nu am putut satisface ceea ce şi-a dorit el. În cazul jucătorilor care vin la echipă trebuie să se coreleze şi ceea ce poate clubul cu ceea ce vor ei şi ce mai au şi ceilalţi”. 

Nici poarta nu este asigurată cu trei portari de aceeaşi valoare, iniţial fiind preferat ca al treilea portar tânărul Râmniceanu, care a evoluat la Vâlcea, apoi un alt jucător care a fost împrumutat la Vâlcea, Yuri Tsigalko, dar niciunul nu a fost pe placul antrenorilor de la Pandurii. „Din punctul meu de vedere ar trebui să ne gândim să mai aducem şi la portari un jucător. Avem doi portari pe care ne putem baza şi al treilea ar trebui să fie tot un portar bun sau măcar o treaptă imediat sub ei. Dar nu să fie mare diferenţă între al treilea portar şi cei doi. Ori la noi  la ora actuală este diferenţă mare între Stanca şi Mingote şi ce mai avem noi pe aici”, a explicat Sorin Cârţu situaţia porţii la ora actuală, cerând conducerii să mai caute un goalkeeper. Sub aceste rezerve, lotul pare în acest moment echilibrat pe posturi, dar Sorin Cârţu doreşte jucători de aceeaşi valoare, pentru că se teme de accidentări sau suspendări. Pentru că Tilincă ar putea lipsi o perioadă mai lungă, el fiind singurul absent de la reunire, Cârţu ar putea avea nevoie şi de încă un atacant pentru stagiul din Turcia.

Vizualizări: 152

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: