Iriza despre şefii CEO: Fapte cu vădit caracter infracţional

Senatorul de Gorj Scarlat Iriza a depus la parlament o interpelare la adresa ministrului Energiei, Anton Anton, căruia îi cere răspunsuri cu privire la ceea ce el numeşte „fapte cu un vădit caracter infracţional” care ar fi avut loc la Complexul Energetic Oltenia. Iriza invocă un raport al Corpului de Control al Ministerului Energiei, despre care conducerea CE Oltenia spunea acum câteva zile că nu există.

„Posibil prejudiciu de peste 40 de milioane de Euro, cauzat Complexului Energetic Oltenia de factori de conducere iresponsabili şi incompetenţi” - acesta este titlul interpelării depuse luni de Iriza la parlament.

Scarlat Iriza citează dintr-un raport al Corpului de Control, în care se vorbeşte despre un prejudiciu de peste 40 de milioane de euro  din achiziţia de certificate de carbon. Iată citatul invocat de Iriza în interpelare: „Din totalul de 10.339.000 certificate CO2 ce reveneau CEO pentru a fi achiziţionate din surse proprii, au fost achiziţionate numai un număr de 292.500 certificate la preţuri sub 5 euro, restul fiind achiziţionate la preţuri începând cu 6,97 euro şi până la 14,04 euro, preţuri care, în opinia echipei de control, au afectat în mod iremediabil bugetul societăţii. Astfel, achiziţia certificatelor la un preţ peste 7 Euro afectează rata de profitabilitate a companiei, şi constituie, în opinia echipei de control, un posibil prejudiciu estimat la suma de 40.998.940 Euro, constituit din diferenţa de preţ achitată de către CEO pentru certificatele achiziţionate şi valoarea de 7 Euro sub care achiziţia certificatelor nu pune în pericol patrimoniul societăţii”.

În baza acestui raport, Iriza îi cere ministrului să îi comunice măsurile dispuse pentru „restabilirea legalităţii şi stoparea derapajelor manageriale detaliate în raportul emis de Corpul de Control”. De asemenea, Iriza cere să i se spună dacă ministerul a sesizat organele de cercetare penală şi de ce actuala echipă managerială mai este la conducerea companiei.

Ce spune Boza

Interesant este că managerul CE Oltenia, Sorin Boza, susţinea după ce un ziar local a publicat raportul corpului de control că documentul nu există. „Documentul publicat nu reprezintă un raport al Corpului de Control, ci o adresă prin care se solicită Complexului Energetic Oltenia un punct de vedere”, scria Boza ca o replică la cele publicate în presă. Mai mult, a spus că cele mai multe puncte se referă la situaţii din perioada 2012-2015, de dinainte de a fi el director. „Astfel că acuzaţiile neadevărate, aduse în mod direct persoanei mele, îmi rezervă dreptul de a acţiona în consecinţă”, mai scria Boza în punctul de vedere trimis presei acum câteva zile.

Vizualizări: 1,969

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: