ISU Gorj nu are bani să termine o investiție finanţată de UE

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj a sărbătorit ieri Ziua Mondială pentru Reducerea Riscului de Dezastre Naturale. Reprezentanții Inspectoratului au profitat de ocazie pentru a aduce în discuție o investiție cu fonduri europene pentru finalizarea căreia nu mai au bani. Este vorba de un Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției realizat cu bani de la Banca Mondială. ISU Gorj a cerut în acest sens sprijin financiar Consiliului Județean, reprezentat la întâlnire de vicepreședintele Radu Angheloiu. Acesta a preferat mai degrabă să amintească de pierderile de la Consiliul Județean, pierderi generate de șomajul tehnic din minerit.

Liviu Dumitrașcu, șeful ISU Gorj, a amintit faptul că se chinuieşte de doi ani să finalizeze acest centru însă resursele financiare sunt foarte mici și că ar mai avea nevoie de cel puțin trei miliarde pentru a finaliza în totalitate proiectul. ”Clădirea există, spațiile există, mai trebuie îndeplinite anumite condiții pe care le impune organismul mondial care asigură banii, respectiv Banca Mondială, ca acesta să funcționeze. De doi ani ne chinuim să avem dotarea minimă necesară ca atunci când va veni consultantul pe proiectul respectiv să fie mulțumit și să poată să distribuie echipamentele la centru. Singura posibilitate să ducem la bun sfârșit acest proiect este cu fonduri de la Consiliul Județean”, a declarat Liviu Dumitrașcu.

Angheloiu: ”Nu putem să vă asigurăm decât strictul necesar”

Radu Angheloiu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, prezent și el la întâlnire, a refuzat categoric un astfel de sprijin fiind mai preocupat de pierderile pe care le-a înregistrat instituția cu perioadele de șomaj tehnic din minerit. ”Numai dacă ar fi să iau în calcul pierderile la veniturile consiliului de pe urma perioadei de șomaj tehnic la cei trei mari agenți economici ai județului și cred că putem discuta de ordinul sutelor de mii de euro pierderi. Vom asigura în continuare așa cum am făcut-o și până acum strictul necesar, subliniez, strictul necesar, legat de aceste finanțări. Nu putem să vă asigurăm decât strictul necesar” a declarat Radu Angheloiu.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: