Italienii sar la beregata românilor

Suntem predestinaţi să devenim vedete oriunde ne-am duce în lume. Se pare că Italia este locul preferat al celor care neavând ce face aici se fac că fac ceva acolo. Nici nu scăpasem bine de blestemul ”Mailat” că iar am devenit „vedete”, iar ţinem prima pagină a ziarelor italiene, iar suntem cap de afiş al programelor de ştiri, iar le dăm de lucru forţelor de extremă dreaptă din peninsulă, iar declanşăm prigoana împotriva celor care îşi văd de treaba lor pentru câţiva euro în plus.

Ultimul incident în care este implicat un român, fie el chiar şi ţigan, în Italia, s-a petrecut în urmă cu câteva zile. Un fost ţigan şi actual rrom  a violat o minoră italiancă şi întrega ţară, a lor nu a noastră, s-a răsculat şi oripilat. Bravo lor! Ştiu să-şi apere onoarea! Dacă o minoră ar fi fost violată de un italian ar fi fost altceva! Nu ar mai fi fost invitaţi oficialii ambasadei române la conferinţele de presă ale poliţiei italiene, nu s-ar mai fi zburlit Forza Nova şi nu ar mai fi mărşăluit în semn de protest pentru că violatorul ar fi fost prins, judecat şi condamnat aşa cum merită toţi cei care comit astfel de fapte. Pentru că violatorul este român se schimbă foaia! Se dau foc taberelor de rromi tolerate până acum de italieni, se fugăresc peste tot românii şi se caută la acte, se confecţionează rapid trupe de şoc cu cagule care bat tot ce ciripeşte româneşte. Oficialii de la Roma dau nas forţelor de extremă dreaptă, iar ministrul de externe român este nevoit să plece spre Columna lui Traian să-i roage pe gureşi s-o ia mai europeneşte cu ameninţările că se uită lumea la noi! Aşa ne trebuie dacă nu suntem în stare să ne ţinem prohabul închis! În timp ce Italia firbe şi anunţă mişcări ample de proteste împotriva românilor violatori, aşa cum ne consideră pe toţi, la Bucureşti politicienii se ceartă pe 7000 de amendamente la Bugetul naţional. Nici un oficial român, în afară de ministrul de externe, nu s-a obosit să spună două vorbe despre incidentul care a aprins spiritele în peninsulă. Politicienii noştri sunt mult prea ocupaţi să-şi voteze bani pentru drumurile către cimitirele din colegiile electorale, să-şi mai toarne o maşină de piatră pe uliţa satului natal, sau să  ciugulească ceva pentru judeţul care l-a propulsat din opinci în buricul Bucureştiului. Un an de criză, ar zice unii, dar mai ales un an de nebunie care duce undeva unde nu ştie nimeni! Bine că ministrul Udrea a făcut rost de tichete de concediu că eram îngrijoraţi rău de tot. La câţi şomeri înregistrează România în fiecare zi ne punem problema acum unde ne distrăm în concediu! Cât despre unde vom lucra rămâne de văzut. Miile de locuri de muncă promise prin decongestionarea investiţiilor în infrastructură rămân deocamdată doar promisiuni, ministrul Berceanu a afirmat că  având în vedere bugetul alocat ministerului pe care-l conduce abia dacă va avea bani să traseze marcajele pe şoselele ţării!

Vizualizări: 88

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: