Judecătorii au anulat o amendă dată abuziv de polițiști

Poliția din Gorj a fost învinsă de două ori în instanță de către un șofer. Bărbatul a fost amendat pentru că ar fi călcat mult prea tare pedala de accelerație pe un tronson de drum unde limita de viteză este de 70 km/h. Conducătorul auto a demonstrat în instanță că amenda este abuzivă, iar judecătorii au dispus anularea ei. Asta pentru că nu s-a putut stabili corect viteza, în condițiile în care aparatul radar a surprins două autoturisme circulând simultan.

Astă-vară, șoferul a fost amendat cu 580 de lei pentru că ar fi circulat cu 97 km/h pe DN 66 Ceplea, unde viteza maximă admisă este de 70 de km/h, dar și pentru faptul că nu a avut asupra sa polița de asigurare RCA.

Bărbatul a contestat amenda în instanță. Judecătoria Târgu Jiu i-a dat dreptate după ce a fost examinată înregistrarea video-radar. „Înregistrarea video-radar cuprinde toate elementele prevăzute de lege, inclusiv viteza de deplasare, însă nu permite identificarea numărului de înmatriculare al autovehiculului condus de petent. Din vizionarea înregistrării depuse de intimat rezultă că aceasta a fost realizată în data de 04.07.2020, iar la ora 15:42:27 și 15.42:28 (cadrele 2333 și 2357) se observă cum se realizează o creștere a vitezei de la 43 km/h la 97 km/h într-o singură secundă”, se arată în motivarea instanței.

Judecătorul a reținut că este imposibil, din punct de vedere tehnic, ca viteza de deplasare a unui autoturism să alterneze atât de mult într-un interval de doar o secundă.

Cum nu s-a putut stabili cu certitudine viteza mașinii în momentul constatării contravenției, șoferul Daciei Logan a fost exonerat de la plata amenzii.

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj a atacat sentința, venind cu noi explicații în instanță: „Creșterea bruscă a vitezei de deplasare de la 43 km/h la 97 km/h se datorează faptului că aparatul radar înregistrează inițial viteza de deplasare a autovehiculului care se deplasează în fața autovehiculului condus de către petent după care înregistrează viteza acestuia din urmă. Așadar, în mod logic, se poate deduce faptul că această creștere bruscă de viteză se datorează înregistrării succesive a vitezei de deplasare a celor două autovehicule”.

Șoferul a precizat din nou că nu se face vinovat, considerând „aberante” susținerile poliției. „Așadar, conform logicii apelantului intimat, primul autoturism din imaginile video prezentate se deplasează cu o viteză de 43 km/h, iar autoturismul meu, aflat la doar câțiva metri în spatele acestuia, se deplasa cu o viteză de 97 km/h. Aparatul video-radar a funcționat defectuos la momentul înregistrării vitezei. Astfel, valorile înregistrate au fost: ora 14:42:25 -T: 47 km/h; ora 14:42:26 - T: 45 km/h; ora 14:42:27 -T: 43 km/h; ora 14:42:28 - T: 97 km/h; ora 14:42:29 - T: 96 km/h; ora 14:42:30 - T: 96 km/h; ora 14:42:31 - T: 96 km/h. Se poate observa faptul că viteza autoturismului a crescut cu 54 km/h în mai puțin de 1 secundă (de la 43 km/h la 97 km/h), ceea ce nu poate fi conform cu realitatea, având în vedere că nici un autoturism nu poate înregistra o asemenea vitează în mai puțin de o secundă”, a mai susținut șoferul.

Tribunalul Gorj a respins apelul IPJ Gorj. Sentința pronunțată pe 28 aprilie este definitivă.

Vizualizări: 4,241

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: