Judecătorii trimit cetăţenii la mediator

O nouă prevedere a Reformei Justiţiei care se va aplica din 3 martie 2010 îi obligă pe magistraţi să-i informeze pe cetăţeni cu privire la posibilitatea de a apela la mediatori pentru soluţionarea diverselor conflicte. Chiar dacă medierea a fost legalizată încă din 2006, efectele au început să se vadă de-abia din 2008, când au apărut primii mediatori autorizaţi din ţară. Această procedură este menită să degreveze instanţele judecătoreşti, oricum prea încărcate, dar şi să vină în sprijinul oamenilor, care vor scoate astfel din buzunar mult mai puţin bani decât pentru cheltuielile de judecată. În Gorj sunt opt mediatori autorizaţi.

Mediatorul Daniela Bobaru, directorul de Relaţii cu Publicul şi Presa în cadrul Centrului de Mediere Gorj, spune că oamenii încă nu sunt conştienţi de avantajele pe care le pot avea dacă apelează la mediator: “Medierea este extrem de utilă pentru toţi cei implicaţi, de la cetăţeni, notari, avocaţi şi până la magistraţi. Nu este uşor să asculţi părţile şi să descoperi ce i-a adus în starea conflictuală, cu atât mai mult să-i determini să ajungă la o înţelegere. Însă faptul că poate fi rezolvat în câteva şedinţe un dosar care, în mod normal se soluţionează în câteva luni de zile şi cu cheltuieli de 10 ori mai mici, spune totul. Până acum nici gorjenii nu s-au arătat prea interesaţi să-şi rezolve problemele la mediator pentru că aşa s-a obişnuit de când lumea şi pământul, să meargă la tribunal şi să-şi spună oful înaintea avocatului.

Medierea, promovată peste tot

Medierea este o metodă alternativă de soluţionare a conflictelor care este promovată atât la nivel judeţean, cât şi regional, prin diferite seminarii, organizate cu avocaţii sau magistraţii. Mediatorii nu pot substitui avocaţii pentru că nu au permisiunea să dea consultanţă juridică sau să influenţeze în vreun fel părţile, dar îi ajută pe oameni să găsească soluţii şi să încheie un acord mediatic. Dacă justiţiabilii decid să apeleze la mediator, procesul lor se suspendă, iar după încheierea acordului mediatic, părţile revin în instanţă pentru ca judecătorul să ia act de hotărârea lor şi să parafeze înţelegerea. Daniela Bobaru mai precizează că, în prezent, în Gorj există 8 mediatori autorizaţi: “Lista mediatorilor se găseşte pe site-ul Ministerului Justiţiei. Chiar dacă oamenii sunt reticenţi, progresele se fac treptat şi până la urmă vor înţelege ce e mai bine pentru ei. Ne bucurăm că sunt foarte mulţi care vin şi întreabă cum îi putem ajuta, ceea ce înseamnă că sunt conştienţi de existenţa acestei posibilităţi. Medierea se aplică cu preponderenţă în cazul proceselor civile.

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: