Acum câteva luni, la revolta din Egipt, reporteriţa CBS Lara Logan a fost violată în grup de câţiva egipteni euforici. De revoluţionari, nu de oamenii lui Mubarak, ca să fie clar. Deci de prietenii ei, între care stătuse săptămâni la rândul. În timpul ăsta, Andreea Creţulescu se dă dură la televizor şi vorbeşte cu o scârbă care-ţi străpezeşte dinţii. Mare jurnalistă.

Sara Sidner (Sara / Lara, hm, ce potriveală!) de la CNN a fost şi ea foarte aproape de viol în câteva rânduri, în timp ce transmitea din mijlocul conflictelor armate. Cel mai mult s-au apropiat nişte indieni extremişti care, după ce au înghiontit-o în mijlocul unei transmisiuni live, au tăbărât pe ea când cameramanul a oprit camera şi blitzul acesteia s-a stins, lăsând gloata în întuneric. Norocul ei a fost că, fiind ceva mai corpolentă decât fostul manechin Lara, a scăpat dând din coate şi din picioare. Acum, în fiecare noapte, o puteţi vedea pe Sara Sidner transmiţând live din Libia, echipată cu cască şi vestă antiglonţ. În toate transmisiunile se aud focuri neîncetate de armă. Acesta sunt uneori atât de aproape încât Sara (care turuie întruna, în ciuda gloanţelor care-i zboară pe lângă fes) nu se mai aude şi e rugată de prezentatorii din studiourile din Statele Unite să repete ce tocmai a zis. Cam o dată la trei transmisiuni, oamenii din studio o întreabă, cu un ton puţin vinovat, dacă nu îi este frică, pentru că ei sunt terifiaţi la fiecare legătură directă auzind zgomotul de proiectile. Mereu Sara le răspunde că nu, că ştie când să se ferească şi îi încălzeşte spunându-le că mama ei, care se uită la fiecare transmisiune, este mult mai speriată. În timp ce la posturile de ştiri serioase se întâmplă toate astea, Dana Grecu se oţărăşte în studio la diverşi pedelişti de ţi se acreşte instantaneu laptele în cană.

Dar greşesc învinuind doar presa de la noi pentru diferenţa asta uriaşă de amplitudine a actului jurnalistic. Presa e şi ea făcută după chipul şi asemănarea societăţii din care provine şi pe care o reprezintă. La aşa politică, aşa presă. La aşa presă, aşa public. La aşa public, aşa vedete care apar la televizor. Şi cercul vicios se menţine şi se propagă iar şi iar, până când ne obişnuim cu el, uităm că se poate şi altfel, şi sărim şi noi în joc.