Kamara a semnat aseară pe trei ani cu Pandurii

Prima achiziţie a pandurilor s-a perfectat ieri. Este vorba de atacantul ivorian Youssouf Kamara care a semnat pentru trei ani cu Pandurii Târgu Jiu. Acesta se afla de mai mult timp în tratative cu echipa gorjeană cu care a ajuns la un acord dar a aşteptat să semneze contractul după ce a devenit jucător liber, el neavând oricum drept de joc la Pandurii pe finalul acestui tur. Ivorianul s-a înţeles cu conducerea clubului pentru un contract pe trei ani, primind deja şi un avans din partea echipei gorjene pentru a putea pleca în vacanţă.

„Kamara a venit la Pandurii Târgu Jiu ca jucător liber de contract şi a semnat cu noi un contract pentru următorii trei ani şi urmează să se prezinte pe data de 4 ianuarie la Târgu Jiu pentru reunirea lotului”, a precizat vicepreşedintele USMO Viorel Temelescu după semnarea contractului cu jucătorul din Coasta de Fildeş. Kamara este al doilea jucător din Coasta de Fildeş care joacă la Pandurii, după Constant Djakpa, fundaşul fiind între timp transferat la o echipă din Germania, după doar un an în care a evoluat la Târgu Jiu.

Kamara a fost dorit de Ciobotariu

Înainte de perfectarea primului transfer, Pandurii plecaseră deja în vacanţă, ei urmând să-l cunoască pe noul coleg la revenirea la Târgu Jiu pe data de 5 ianuarie. Liviu Ciobotariu a discutat deja cu conducerea înaintea plecării despre transferul lui Kamara lăsând pe masa de lucru a preşedintelui Condescu şi numele jucătorilor la care va renunţa din retur. În ceea ce priveşte transferurile, atacantul ivorian a fost dorit de tehnician acesta fiind mereu îngrijorat de atacanţii din lot care nu reuşeau să marcheze. „Kamara a fost un jucător pe care l-am dorit mult la echipă, nu mi-a fost adus de conducere. Mi-am dorit să-l transferăm pentru că mi se pare un jucător cu multe calităţi şi care a marcat multe goluri la FC Argeş. „Pandurii a dus lipsă de un atacant care să marcheze în acest tur, golgheterul din sezonul trecut, Cosmin Tilincă, fiind mult timp accidentat şi nereuşind decât un gol după revenirea sa pe teren. Ceilalţi doi atacanţi, Raskovic şi Stromajer, deşi au jucat aproape meci de meci, s-au dovedit într-o permanentă criză de formă, reuşind să înscrie şi ei tot câte un gol în tot acest tur.

Se bucură că a ajuns la Pandurii

Jucătorul african a venit la Târgu Jiu încă de săptămâna trecută, el fiind în tribună la meciul cu Unirea Alba Iulia şi urmărind de acolo viitorii colegi cu care s-a antrenat doar o zi. Ivorianul a plecat deja aseară în Italia să îşi ia soţia şi fiul pentru a merge în vacanţă în Coasta de Fildeş. Înainte de a pleca către casă, ivorianul a precizat că a urmărit Pandurii la meciul cu Unirea Alba Iulia şi i-a plăcut cum au jucat gorjenii deşi recunoaşte că erau obosiţi şi de aceea au fost apostrofaţi de suporteri. „Sunt de săptămâna trecută la Târgu Jiu şi am avut ocazia să văd un prim meci cu Unirea Alba Iulia. Mi-a plăcut cum a jucat echipa chiar dacă spectatorii n-au fost prea mulţumiţi, e normal să apară şi oboseala după un tur de campionat şi nu toţi jucătorii să dea randamentul aşteptat. Am fost şi în vestiar la echipă în aceste zile şi mi se pare că Pandurii e un grup unit şi mă bucur că voi face parte din această echipă. Am semnat un contract pentru următorii trei ani cu Pandurii şi abia aştept debutul la noua mea echipă” a declarat ieri jucătorul  după semnarea contractului cu echipa gorjeană.

Vizualizări: 91

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: