Pe Valeriu Tabără l-a luat gura pe dinainte şi n-a mai avut timp să-şi conecteze limba la creier în momentul când a anunţat  o creştere iminentă a preţul produselor agricole cu cel puţin 8%. Ca ministru al agriculturii, pentru a nu ştiu câta oară, ar fi trebuit să ştie că nu are voie să decreteze creşteri de preţuri la produsele agricole, acest lucru fiind apanajul pieţei libere care este suverană în acest domeniu. Anunţul făcut de Tabără poate fi luat ca un semnal pentru cei care vor muşca şi se vor lua după ministru punând câteva procente peste actualul preţ cu toate că din cauza crizei şi a micşorării veniturilor oamenii cumpără din ce în ce mai puţine produse agricole. Dacă ar fi să dau crezare cârcotaşilor ar trebui să scriu că ministru, un cunoscut adept al introducerii plantelor modificate genetic fără nici o oprelişte în cultură, pe câmpurile româneşti, a făcut-o dinadins, pentru ca produsele agricole româneşti aproape ecologice să fie din ce în ce mai scumpe şi să rămână pe raft.  În acest timp, produsele modificate genetic aduse din import fără nici un fel de inscripţionări speciale ar trebui să se  vândă,  pentru că ar trebui să fie mai ieftine. Nu cred în acest scenariu ci cred în prostia unui ministru care s-a trezit vorbind şi care n-a scăpat de complexul ministrului din epoca trecută care putea să hotărască tot, epocă în care în pieţe nu exista decât mercurialul stabilit tot de organe. Nu este prima greşeală a ministrului Tabără şi cu siguranţă nici ultima, iar dacă greşelile lui nu mi-ar afecta mie viaţa l-aş lăsa în plata Domnului că nu s-a făcut gaură-n cer! Când o să-l văd pe ministru în reportaje care-l plasează în mijlocul agricultorilor sau a fermierilor atunci am să-l cred când face anunţuri care-mi afectează buzunarul. Până atunci din perspectiva cartofului modificat genetic, care-i este atât de drag ministrului, îl invit să-şi vadă de treburi şi să-l frământe grija absorbţiei fondurilor europene pentru spaţiul rural unde informaţia ajunge greu şi unde şi mai greu se mobilizează forţele. Ministerul domniei sale nu s-a evidenţiat de-al lungul timpului decât prin scandaluri legate de achiziţii, ineficienţa organismelor pe care le patronează, lipsa informaţiilor coerente despre politicile agricole pe termen scurt şi pe termen lung precum şi menţinerea în plată a unor organisme care şi-au pierdut obiectul muncii sau care  n-au înţeles ce obiect al muncii au. E drept că la starea actuală a agriculturii n-a contribuit singur, fiind ajutat din plin de toţi miniştri anteriori.