Câţiva analişti politici şi nu numai, dintre cei care nu s-au pervertit la „sticlele” lui Vântu sau Voiculescu încearcă de mai mult timp să pună lucrurile în făgaşul lor normal, în mintea noastră, a celor care nu putem să vedem mai departe de lungul nasului.

Direct sau mai puţin direct aceştia ne anunţă că nici anul acesta şi nici cel viitor nu vor fi ani de lapte şi miere şi nici n-au de ce să fie că nu trăim departe de lume ci împreună cu ea. Unii spun că ne va fi mai bine când producţia industrială va începe să crească. Stau şi mă întreb care producţie industrială că după ştiinţa mea industria s-a dus de mult şi a luat cu ea şi agricultura care mai produce doar atât cât să nu moară de foame proprietarii de pământuri. O Românie care mai are doar industrie poluantă şi energofagă, care şi aia nu-i mai aparţine, care se străduieşte să-şi distrugă şi sistemul energetic, ultima barieră înainte de a deveni colonie bună doar pentru forţa de muncă, care şi-a luat mâna de pe agricultură nu are prea multe opţiuni. Una dintre ele ar fi cea a educaţiei care este şi asta destul de riscantă pentru că un popor educat este greu de subjugat! Legea educaţiei, pentru care ministrul Funeriu şi-a luat nu numai bobârnace ci de-a dreptul şuturi de la mahării învăţământului românesc obişnuiţi să fie jupâni pe instituţiile statului, are multe şanse să rămână doar o lege bună. Sunt destule legi în România, ţară care nu suferă neapărat că nu are legi, ci pentru că nu are cine să le pună în practică şi tare mă tem că şi legea educaţiei, care se va aplica pe parcursul a câtorva ani va rămâne doar una dintre cele care dau bine la Europa. Nu zic că legea Funeriu este perfectă, dar măcar este o lege care încercă să pună ordine în clanurile de-a dreptul mafiote care au pus stăpânire pe învăţământul românesc, cel care a atins toate recordurile în ceea ce priveşte numărul de licenţiaţi pe cap de locuitor. Dacă până la sfârşitul mandatului ministru Funeriu va reuşi să nu cedeze intereselor colosale din învăţământul mai ales universitar atunci se cheamă că măcar generaţiile viitoare vor fi scutite de umilinţa de a se bate pentru un loc de muncă cu posesorii diplomelor obţinute în calitate de ... turişti!

Cât priveşte zvâcul ce se aşteaptă din parte industriei nu prea sunt şanse mari să fie observat pentru că aşa cum spuneam şi altădată, ce a mai rămas nedistrus i se pregăteşte o altfel de privatizare, prin vânzarea participaţiunilor statului, iar la cotitură stau şi aşteaptă interesaţii de sistemul energetic, ultima redută în calea pofticioşilor. S-a ajuns la situaţia în care România are un sistem energetic supradimensionat faţă de nevoile consumatorilor industriali. Este suficient să te uiţi la bursa de energie şi să observi că încercările producătorilor de energie termo de a vinde ceva sunt anulate de lipsa de cerere. Ori într-o astfel de situaţie, şi după ceva timp ce ar putea urma decât hotărârea proprietarului, care în acest caz este statul, de a vinde un activ nerentabil! Probabil că încercările reuşite de a împiedica formarea celor două companii energetice naţionale se subscriu tot unui astfel de scop!