La Glodenii Gândului trăiesc eroi!

Zilnic avem parte de porţia noastră de mocirlă în care ne tăvălim ca porcii. Culmea este că am observat că ne şi place! Nu mai poţi să deschizi televizorul, ziarul sau radioul că te şi mânjeşti parcă de tot ce citeşti, auzi şi vezi. Şpagă, mânării, hoţii la drumul mare, bătălii pentru funcţii, şantaj, personaje cumplite dispuse să-şi vândă şi mama şi sufletul pentru un pumn de crăiţari cu care să-şi umfle burtihanele cu o porţie de caracatiţă-n proţap. Hoţii strigă hoţii iar pe lângă ei cei ce n-ajung la borcanul cu miere se umflă-n pene şi-şi doresc măcar să ligă degetele celui care a apucat să şi le bage măcar odată-n borcan. Neaveniţii tropăie şi pun umărul să răstoarne orice cu speranţa că din grămadă se vor alege măcar cu un fir de aţă de care să se agaţe. Să rămână aşa, aninaţi până când s-o găsi cineva să-i coboare direct în raiul pe care şi-l imaginează ei atunci când îşi plimbă turul pantalonilor în „Jeep” şi aranjează viaţa cuiva. În fiecare zi îi privim, îi auzim şi ni se pare că asta e normalitatea. Între toate acestea abia dacă am remarcat un eveniment relatat de presă prin care ni se făcea cunoscut faptul că un copil de 11 ani dintr-un sat din fundul Moldovei a intrat fără frică în flăcările care cuprinseseră o casă şi a salvat un alt copil de doar câteva luni. Şi asta în timp ce consătenii lui adulţi se agitau să oprească focul pentru a nu le arde şi lor coşmeliile. Copilului nu i s-a promis nimic în schimbul gestului să. Aşa a simţit! O viaţă este mult mai importantă decât orice pe lumea asta, în care ne jucăm în picioare pentru un fir de praf. Gestul copilului care trăieşte alături de alţi 7 fraţi în două camere de chirpici a trecut neobservat. Dacă murea alături de celălalt copil în flăcări am fi auzit pe margine: „Cine l-a pus-!” Niciodată nu suntem în stare să apreciem gesturile mari făcute de oameni obişnuiţi. Ne-am fi dat pe spate dacă salvatorul ar fi fost un politician, o persoană care ne mănâncă timpul şi zilele. La Glodenii Gândului, satul micului salvator, Daniel Anton, n-a ajuns încă politica, pentru că familia copilului nu are televizor. Ferice de ei! Dacă ar fi avut probabil că ar fi stat cu gura căscată la circul de fiecare şi s-ar fi întrebat :eu ce câştig dacă mă bag-!

Vizualizări: 88

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: