La stadion se pregăteşte demararea activităţii sportive

Primăria Târgu Jiu se pregăteşte să preia stadionul din Târgu Jiu în administrare  şi face cinci angajări la Direcţia de Patrimoniu. La prima vedere, şi comparând cu numărul de angajaţi ai altor mari stadioane, numărul pare insuficient pentru a deservi un astfel de stadion, pe care se anunţă că vor juca cel puţin trei echipe de fotbal, ocazional chiar patru, dacă vor avea loc şi meciuri ale echipelor naţionale, şi cel mai probabil vor avea loc şi competiţii de atletism.

Marile stadioane construite în ultima perioadă în ţară au departamente speciale care se ocupă de buna administrare a acestora, departamente care includ nu numai mentenanţa terenului ci şi marketing, relaţii publice sau personal tehnic care să deservească instalaţiile complexe ale acestuia. Între 25-30 de persoane muncesc pentru a putea administra şi îngriji corespunzător stadioanele şi pentru a le pregăti pentru meciuri sau alte evenimente, şi este vorba de stadioane unde, de regulă, joacă o singură echipă. Primăria Târgu Jiu anunţă că face cinci angajări pentru stadionul din Târgu Jiu, patru referenţi cu funcţii de execuţie şi un muncitor. „Am scos niște posturi la Patrimoniu. Ne punem problema ca, într-o zi, să preluăm stadionul din Târgu Jiu. Trebuie și personal la Direcția de Patrimoniu, și nu vorbesc doar de posturi de conducere, ci de execuție, chiar și de muncitori, care să poată să deservească această arenă”, a explicat primarul Marcel Romanescu.

Personalul pare insuficient mai ales că la Sala Sporturilor, acolo unde se află acum personalul care deserveşte atât sala cât şi gazonul de pe stadion, mai există doar un muncitor, şi acela cu probleme medicale, fiind recent operat la un picior, restul personalului fiind trimis să facă de pază la depozitul din zona CET.  

Teoretic, dacă se doreşte un teren bun, numai pentru a îngriji terenul de joc din interiorul stadionului este nevoie de câţiva muncitori care să îngrijească gazonul, să tundă periodic iarba, să marcheze terenul pentru meciuri şi să facă tratamentele necesare acestuia, mai ales dacă pe teren vor evolua mai mult de două echipe. Iar baza sportivă nu are numai un teren, pentru că include şi un teren de antrenament pentru echipele care vor juca pe acest stadion.

Specialiştii susţin că şi prezenţa a două echipe care să joace pe un teren cu gazon pe nisip, cum este cel de la Târgu Jiu, ar afecta serios gazonul care acum se prezintă într-o stare foarte bună. Un bun exemplu este terenul de la Severin care deja este afectat de meciurile disputate acolo de FCU Craiova şi ACS Viitorul, în ultima lună jucându-se pe suprafaţa acestuia mai mult de cinci partide, patru oficiale şi una amicală. E greu de crezut că primăria va putea lua în calcul schimbarea anuală a gazonului, cum se face la Arena Naţională, unde achiziția, transportul și montajul au costat 230.000 de euro, o sumă standard la nivel european. În asfel de condiţii, cu greu se va putea aloca o astfel de sumă pentru a înlocui gazonul cu unul nou, de aceea terenul de joc va trebui să fie foarte bine îngrijit pentru a putea fi protejat şi refăcut după meciurile oficiale care se vor disputa pe suprafaţa acestuia.

Vizualizări: 805

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: