Cristi Priescu este noul antrenor de la Petrolul Bustuchin

Petrolul Bustuchin, una dintre echipele din Gorj care s-au luptat pentru titlul de campioană sezonul trecut, are gânduri de promovare şi în noul sezon. Echipa din Bustuchin a adus schimbări în staff-ul tehnic pentru noul sezon, antrenor principal fiind numit fostul fotbalist Cristian Priescu.

Noul sezon al campionatului judeţean, Liga a IV-a, va începe la data de 1 septembrie, iar echipele din judeţ şi-au început deja pregătirea şi au disputat o serie de meciuri amicale.

Petrolul Bustuchin este una dintre echipele puternice din cea de-a patra ligă, cu ambiţii de promovare sezonul trecut şi care vrea şi în noul sezon să se lupte pentru titlul de la judeţ şi, eventual, pentru promovarea în Liga 3.

Clubul din Bustuchin a început pregătirea noului sezon cu un nou staff tehnic, dar şi cu o serie de schimbări la nivelul lotului de jucători. Conducerea clubului l-a numit antrenor principal pe Cristi Priescu, antrenor la clubul de juniori Panduraşul Târgu Jiu, iar ca antrenor secund pe Dragoş Fugaru.

În perioada pregătirii noului sezon, echipa condusă de Cristi Priescu a disputat o serie de meciuri amicale în care a înregistrat următoarele rezultate: CS Novaci - Petrolul Bustuchin 0-4, golurile fiind marcate de Barbu, Șelaru şi Vasile  de două ori, Olteţul Alunu -  Petrolul Bustuchin 2-11, golurile echipei din Bustuchin fiind marcate de Baros – 3, Manea – 2, Țucă – 2, Berescu – 2, Gîlcescu şi Șelaru,  Jiul Rovinari - Petrolul Bustuchin 2-2 , goluri marcate de Țucă şi Danciu şi Petrolul Bustuchin – CS  Novaci 5-1, golurile fiind marcate de Șelaru, Negrea, Barbu, Danciu şi Lingurici.

Liga a IV-a va debuta pe data de 1 septembrie când echipa din Bustuchin va juca cu Dinamo Inter Stăneşti, cu începere de la ora 13:00.

Vizualizări: 1,290

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: