Lemnaru vrea să redevină golgeter !

Golgeterul pandurilor din sezonul trecut, Valentin Lemnaru, n-a avut parte de un tur grozav. Atacantul de 27 de ani a marcat un singur gol în 19 runde de Liga 1 şi încă unul în Cupă. Chiar şi aşa, se vorbeşte de interesul unei echipe din Rusia pentru Lemnaru.

Reporter: Vali, mulţumit de cum a decurs acest an?

Valentin Lemnaru: Din punct de vedere al echipei, locul 4 este unul extraordinar cu siguranţă. Pe plan personal nu am avut un tur prea bun, dar sper ca în retur să fie mult mai bine şi să mulţumesc conducerea şi staff-ul tehnic.

Rep: Se tot vorbeşte de nevoia unui atacant care să dea goluri la Pandurii, ce părere ai?

V.L.: Am văzut că toată presa spune că la Pandurii nu sunt atacanţi, că trebuie şi atacanţi care să dea şi goluri. Cu siguranţă o să vină şi alţi atacanţi, mijlocaşi, fundaşi, probabil că este nevoie de câţiva jucători ca să întărim echipa pentru retur.

Rep: Tu revii la forma care te-a consacrat?

V.L.: Sper să mă pregătesc bine în cantonamentul de iarnă şi să demonstrez că merit să joc în continuare. Am avut un tur mai prost, dar cu siguranţă nu asta este valoarea mea şi sper să demonstrez în retur că am dreptate.

Rep: Secundul Dinu vorbea de o ofertă pentru tine din Rusia...

V.L.: Am auzit şi eu de o ofertă, dar nu cred totuşi să existe oferte pentru mine după acest tur de campionat. Adică n-am avut oferte când eram golgeterul echipei dar acum când am înscris un gol în 19 etape...Nu cred, dar ştiţi cum e, în viaţă totul e posibil.

Rep: Te-ar tenta un transfer?

V.L.: Sunt deja de 2 ani la Pandurii, mai am un an şi jumătate de contract...Îmi doresc să rămân aici, dar dacă există o ofertă concretă pentru mine, care să fie avantajoasă şi pentru club şi pentru mine, cu siguranţă voi pleca.

Rep: O ultimă întrebare, cum petreci de Revelion, Paris, ceva exotic?

V.L.: Nu, nu...O să petrec Revelionul cu prietenii apropiaţi, cu prietena mea, e normal aşa.

1 – gol în 14 meciuri în Liga 1 a marcat Lemnaru în acest sezon. Vârful de 28 de ani a mai punctat o dată şi în eşecul din Cupă cu Dinamo (scor 1-2). În total Lemnaru are 12 goluri marcate în campionat pentru Pandurii în 2 ani

650 – de mii de euro e cota de piaţă a atacantului adus de Pandurii în februarie 2011 de la U Cluj pentru 80 de mii de euro

Vizualizări: 165

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: