Licitaţie dubioasă pentru transportul cărbunelui

Corpul de control al ministrului Transporturilor a constatat un posibil prejudiciu de peste 19 milioane de lei la CFR Marfă în urma unei licitaţii pentru transport de cărbune de la Complexul Energetic Oltenia şi a transmis organelor competente să evalueze dacă această acţiune reprezintă un prejudiciu pentru CFR Marfă. Comunicatul ministerului a venit chiar în ziua demisiei ministrului Lucian Şova.

Potrivit comunicatului, societatea CFR Marfă a participat la licitaţia organizată de Complexul Energetic Oltenia având ca obiect transportul de cărbune. Comisia de licitaţie a prezentat o singură ofertă, potrivit documentelor puse la dispoziţia organelor de control, deşi putea să reoferteze, de mai multe ori, în interesul companiei.

„Prin nereofertare, Corpul de control al ministrului Lucian Şova consideră că în acest caz s-au creat premisele necesare adjudecării în favoarea contracandidatului companiei de stat. Corpul de Control al ministrului Transporturilor, Lucian Şova, a transmis organelor competente să evalueze dacă această acţiune reprezintă un prejudiciu pentru CFR Marfă”, se arată în comunicat. (A.A.)

Vizualizări: 782

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: