Pîrvulescu: Manu Tomescu e creaţia mea

Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, şi-a continuat reproşurile la adresa lui Manu Tomescu, cel care a pichetat alături de mai mulţi colegi timp de câteva zile Termocentrala Rovinari. Tomescu a avut revendicări legate de acordarea voucherelor de vacanţă, de creşterea salariilor etc. Pîrvulescu îi transmite însă că „acţiunile le fac organizaţiile“.

Liderii marilor sindicate din Complexul Energetic Oltenia nu mai au de luni bune, unii chiar de câţiva ani, decât cuvinte de laudă la adresa administraţiei. Manu Tomescu, cu sau fără organizaţie sindicală, este un lider de opinie care şi-a câştigat încrederea colegilor şi care este abordat de jurnalişti pentru a comenta diferite subiecte. Pîrvulescu îşi face acum „mea culpa“, susţinând că el l-a creat pe Manu Tomescu. „Am crezut că au o limită, dar din păcate nu au avea limită. Până la urmă, e mea culpa, că sunt creaţiile mele şi Relu Constantinescu, şi Manu Tomescu. I-am trimis şi la cursuri să se instruiască“, a spus Pîrvulescu, care a precizat că nu le-a văzut la timp caracterul şi gradul de înţelegere al lucrurilor. „Ca sindicalist nu trebuie să faci pe ştiristul, trebuie să mergi în organul colectiv. Acţiunile nu se fac de capul unuia, se fac de organizaţii. Alături de ei nu au venit colegii din sindicatul cu cei mai mulţi membri, de ce nu au venit? Mai mult, Relu Constantinescu îi ameninţa pe ai lui de ce nu sunt alături de Manu Tomescu la protest“, a mai spus Pîrvulescu la Tele 3.

Acesta a declarat că unii şi-au format nişte grupuri pe facebook, unde se distribuie între ei, pentru că au timp. „Eu nu am timp de aşa ceva. Deciziile se iau în organele colective ale sindicatelor. Spun mereu că ei au fost la vâsle. Care vâsle, că au fost mereu pe punte“, a mai menţionat Pîrvulescu. Acesta a spus că el nu le poate promite oamenilor „prostii“, aşa cum fac unii. „Când le-am spus să citească legea, m-au porcăit pe pagina oficială a federaţiei. Este normal asta?“, a acuzat Pîrvulescu. (A.A.)

Vizualizări: 2,073

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: