Lider: Le-am cerut lui Căldăruşe şi Bălăceanu să-şi depună mandatele

Un lider sindical din cadrul Sindicatului Mine Energie Oltenia (SMEO) le-a cerut şefilor săi ierarhici din organizaţia sindicală să demisioneze. Este vorba de vicepreşedintele Departamentului Rovinari al SMEO, Gheorghe Peptan. Sindicalistul a spus că le-a cerut lui Gabriel Căldăruşe şi Gabriel Bălăceanu, dar şi celorlaţi membri ai biroului executiv, să-şi depună mandatele în cadrul unei şedinţe ce a avut loc luni, 25 ianuarie, la restaurantul Bulevard din zona Gării Târgu Jiu, nemulţumit fiind de rezultatele acestora.

Gheorghe Peptan s-a răsculat împotriva liderilor sindicatului SMEO. Totul se întâmplă la nici o lună de când a protestat alături de Căldăruşe, Bălăceanu şi Jan Popescu în Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu. Peptan a explicat ce l-a determinat să le ceară liderilor să plece din sindicat. "A fost cam dramatic la şedinţă. Le-am cerut la băieţi, biroul executiv al SMEO, să-şi depună mandatele pentru proasta activitate a lor. Adică lui Căldăruşe, Bălăceanu, Jan Popescu, Grofu, Pavel, Priporeanu, tot ce priveşte biroul executiv. Știţi rezultatele lor. Au început să bată câmpii, acuze în stânga şi dreapta. Le-am spus: Nu mai acuzaţi, acesta este rezultatul muncii voastre. Niciun sindicat nu mai reprezintă salariaţii. Sunt şi eu din conducere, dar am fost ignorat. Toate problemele care le-am ridicat, tot ce am cerut”, a spus Peptan.
Şedinţa, la care au luat parte zeci de membri de sindicat, ar fi fost organizată cu scopul de a fi făcută o analiză asupra activităţii sindicatului, dar şi pentru a stabili programul de proteste, spune Peptan. Sindicalistul de la mentenanţă Rovinari spune că nu va pleca din SMEO. "Să plece cei care nu și-au făcut datoria în mişcarea sindicală", a spus răspicat Gheorghe Peptan.
Liderii SMEO nu au putut fi contactaţi pentru a comenta referitor la acest subiect. Au fost voci care au spus că la această şedinţă de sindicat a luat parte şi fostul manager al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel. Acesta le-ar fi cerut liderilor SMEO să reziste până la alegeri, pentru că atunci va reveni la conducerea CE Oltenia.

Vizualizări: 3,062

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: