Lider PSD, denunţat la DNA de asociatul lui Ponta

Reţinerea pentru 24 de ore a „baronului” de Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a stârnit compasiune printre colegii de partid, dar puţini ştiu cum s-a ajuns aici. Social-democratul a fost denunţat la DNA de Marian Turbatu, un fost asociat în afacerile cu energie eoliană al premierului Victor Ponta. Mai exact, în 2007, fraţii Turbatu, avocaţi, se ocupau de zona Germania, iar cabinetul de avocatură al lui Ponta de România. Totul pentru a facilita investiţii în energia eoliană în Dobrogea. Acum, Nicuşor Constantinescu are dosar pentru abuz în serviciu, tocmai pentru că nu i-a eliberat lui Turbatu autorizaţii pentru extinderea parcurilor de eoliene, autorizaţii cerute din vremea asocierii cu Victor Ponta.

Nu înțelegeam de ce striga ca din gură de șarpe Nicușor Constantinescu de la Constanța că a fost arestat din cauza „escrocului” de Marian Turbatu și drept să spun nici nu știam cine este acest Turbatu. Credeam că președintele consiliului județean, membru marcant al PSD local, vrea să atenueze  rușinea de a fi adus cu mascații la instituțiile statului. La o căutare mai atentă în culisele afacerilor de tot felul, nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că „escrocul”, cum îl numea Constantinescu, a fost chiar coleg de afacere cu premierul Victor Viorel Ponta.

Ponta, şeful echipei din România

Nu cu mulți ani în urmă, când Victor Viorel Ponta nu era nici șeful celui mai mare partid și nici premierul României, și-a făcut și el ca tot omul și conform studiilor un cabinet de avocatură. S-a  asociat cu bunul său prieten Marius Manolache, care i-a devenit între timp cumătru, pentru că premierul a fost cel care i-a pus cununiile pe cap și l-a făcut și deputat de Mehedinți, deși fostul ofițer ce cercetări penale Marius Manolache era din Ştefănești-Argeș. Se pare că locul nașterii sale i-a purtat noroc nu numai lui Mihalache, dar și lui Ponta, pentru că prin intermediul finului său i-a cunoscut pe alţi consăteni de-a lui Manolache, fraţii Turbatu, stabiliţi de mai mulţi ani în Germania. Richard Turbatu avea și el un cabinet de avocatură, iar fratele sau Marian  Turbatu fost avocat înainte de plecarea din  România. Aşa ca au pus-o de-o asociație și au fondat Societatea Lex Euro Partener, formată din trei echipe: Echipa din România din care făceau parte Victor Viorel Ponta, Marius Manolache ca membri fondatori și Ovidiu Mihai Pop, Andreea Giurcanu și Eduard Constantin ca membri colaboratori. Echipa din România era condusă de Victor Viorel Ponta. Echipa din Germania era condusă de Richard Turbatu ca membru fondator, Marian Turbatu colaborator și asociatul lui Richard, Andreas Jenge colaborator. Echipa din Italia l-a avut ca avocat colaborator doar pe Lorenzo Santori. Din această perspectivă, echipa din România avea printre altele ca target asistența juridică pentru firmele care dezvoltau proiecte eoliene.

Turbatu, regele eolienelor

Din asociația nou înființată, cel care a primit sarcina să se ocupe de proiectele eoliene a fost nimeni altul decât Marian Turbatu, care s-a mutat aproape cu totul în Dobrogea, unde a cumpărat multe hectare de teren pe care a  început să construiască parcuri  eoliene. Așa a intrat în conflict cu Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, pe care l-a și reclamat la DNA  pentru tot felul de chestiuni legate de refuzul de eliberare de documente necesare construirii parcurilor eoliene pe care le ridica cu banii nemților. Tot așa s-a ajuns până acolo încât finanțele județene i-au pus lui Turbatu sechestru pe multe bunuri pentru neplata impozitelor și taxelor aferente statului, ajungându-se  chiar la scoaterea bunurilor la licitație. Nu se știe încă ce s-a întâmplat cu plata taxelor pe care fostul partener al premierului avea obligația să le plătească statului român. Ca  să-și consolideze și mai mult poziţia, Marian Turbatu a înfiinţat o altă asociaţie, Asociația Eoliană Română, din care făceau parte toate firmele prin care Turbatu dorea să participe la dezvoltarea sistemului energetic din surse regenerabile. Între timp, Ponta a ajuns premierul României, poziție din care ar trebui să apere producătorii de energie pe baza de cărbune, aflaţi pe marginea prăpastiei, față de invazia producătorilor de energie verde care situează România pe primele locuri în Europa și care depind ori de soare, ori de vânt. Având în vedere toate mișcările de până acum din sistemului energetic, ce părere aveți? Nu ţine mai mult cu partenerii săi de afaceri din energia eoliană?

REACŢIE

"Într-un fel sau altul, au fost niște cabinete asociate la care am participat și eu. Eu am fost membru în cabinetul Turbatu & Junge din Germania, care este asociat cu Lex Euro Partners”, a mărturisit Marian Turbatu ieri pe B1TV. „Nu am avut nicio întâlnire oficială cu domnul Ponta. Colaborarea se ținea la nivelul asociației, acum, dacă ne-om fi întâlnit, nu-mi aduc aminte”, a mai precizat Turbatu.

Vizualizări: 503

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: