Liderii „Univers“ acceptă salarii mai mici în CE Oltenia

Preşedintele Federaţiei Naţionale de Electricitate „Univers“, Adolf Mureşan, a declarat, la Târgu Jiu, că producătorul de energie Complexul Energetic Oltenia are un plan de restructurare, dar care nu poate fi aplicat deoarece nu este semnat de reprezentanţii ministerului de resort. Acesta a mai vorbit şi despre situaţia companiei determinată de lipsa de vânzare de energie. Mureşan a mai anunţat că sindicaliştii din Univers „abordează altfel problema contractului colectiv de muncă (CCM)“ şi că poate înţelege situaţia în care firma nu-şi poate permite creşteri ale veniturile, ba chiar diminuări ale acestora.

În timpul vizitei la Târgu Jiu, Adolf Mureşan a explicat faptul că liderii din Federaţia Univers, pe care o conduce, pot înţelege dacă într-o companie sunt probleme economice, fiind de acord cu diminuarea salariilor atunci când se impune. „Toate drepturile din contract sunt apărate de lege şi de contract. Dar, într-o situaţie de criză, o lipsă de resurse financiare, părţile discută ori o amânare, ori o diminuare a unor drepturi salariale, altele decât salariile. Să ne înţelegem foarte bine. Că dacă suntem aşa opaci şi administraţia spune nu am surse şi continuu spunem nu, mie îmi dai bani, te duci te împrumuţi domnule director, atunci mâine murim. Să nu vă surprindă că abordăm altfel problema contractului colectiv de muncă, e legea părţilor. Dacă sunt, în decursul unui an, rezultate notabile din punct de vedere al veniturilor, discutăm de două sau chiar de trei creşteri salariale, dar sunt ani când poţi să diminuezi nişte drepturi. Dar numai cu acordul salariaţilor. Trebuie să fie o transparenţă totală“, a declarat Adolf Mureşan la Târgu Jiu.

CE Oltenia are plan de restructurare

Mureşan a precizat că există un plan de restructurare al CE Oltenia, acceptat şi de sindicate, dar care încă nu a fost semnat. „Există un plan de reorganizare şi restructurare a companiei, a complexului, care a fost convenit şi cu colegii mei de la sindicate şi cu o mare parte din reprezentanţii ministerului. Surpriză! Nu se mai găseşte unul să-şi asume răspunderea să semneze programul de restructurare şi reorganizare, la toţi scrie pe frunte DNA. În ţara asta nu mai răspunde nimeni, nu mai semnează nimeni, nu-şi mai asumă nicio responsabilitate“, a mai declarat liderul sindical. Cel mai probabil, Mureşan se referă la concedierea a 600 de salariaţi pe an, timp de cinci ani, măsură prevăzută şi în planul de management al lui Laurenţiu Ciurel, dar care nu a fost aplicată.

VIZITĂ

Liderul Federaţiei Univers, Adolf Mureşan, şi secretarul Gheorghe Căpăţână, au fost joi la Târgu Jiu. Acesta a participat la o conferinţă de presă alături de liderii Ion Ruşeţ, Gabriel Căldăruşe şi Aurel Nanu Mic. În sală a fost prezent şi avocatul Gheorghe Pecingină, vicepreşedinte PSD. El a fost în primul rând şi la întâlnirea cu circa 300 de membri de sindicat.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: