Liga 1, decimată. CFR Cluj are 10 cazuri de infectare

Veştile proaste din Liga 1 nu se mai termină şi majoritatea vin de la infectările jucătorilor cu noul coronavirus. Campioana CFR Cluj!a ajuns la 10 cazuri de coronavirus în cadrul clubului iar Craiova cere înghețarea campionatului. După Botoșani, Dinamo, CFR Cluj și Craiova este posibil să apară și alte cazuri și să se amâne tot mai multe meciuri.

Liga 1 rămâne treptat fără echipe din cauza infectării cu coronavirus. După cei șase jucători și membri ai staff-ului de la CFR Cluj care au contactat virusul, alte patru nume au fost depistate pozitiv cu COVID-19, în cursul zilei de luni.. Este vorba despre portarul Cristian Bălgrădean (32 de ani), atacantul Cătălin Golofca (30 de ani), mijlocașul ofensiv Claudiu Petrila (19 ani) și preparatorul fizic Bogdan Aldea (39 de ani). Aceștia ar fi ultimii patru depistați pozitiv la CFR Cluj. Din informațiile celor de la ProSport, aceștia se află la spital, în Cluj, unde vor reface testele. Cei trei fotbaliști nu se află alături de echipa lui Dan Petrescu, în izolare la Mogoșoaia. Golofca este accidentat, Petrila a fost lăsat în afara lotului pentru meciul cu FCSB ce trebuia să se joace sâmbătă, iar Bălgrădean nu are drept de joc în acest sezon, fiind transferat de la FCSB.

Clujenii o egalează astfel pe Dinamo la numărul de cazuri de coronavirus descoperite în cadrul clubului. „Câinii” au fost primii care au avut jucători infectați și totodată primii care au ajuns la numărul de 10 cazuri.

Craiova este în luptă directă cu CFR Cluj pentru titlul din Liga 1. Oltenii au un avans și vor să dispute meciurile rămase din acest sezon la aceeași oră cu rivala directă. Craiova solicită oficial suspendarea campionatului și retestarea jucătorilor, a spus finanțatorul Mihai Rotaru pentru TV Telekom Sport, „offline”, refuzând să intre în direct.

Dacă reluarea sezonului nu va fi posibilă din cauza cazurilor de coronavirus, președintele Craiovei, Sorin Cârțu, cere finalizarea campionatului cu clasamentul actual.

Vizualizări: 625

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: