Liga 4 se va juca în sistem turneu

Liga a 4-a Arad se reia cu mai puțin echipe și cu o denumire nouă în timp de pandemie, după ce protocolul medical nu a fost modificat. Chiar dacă și-a pierdut din competitoare, Liga a 4-a Arad nu dorește să mai rateze un start din cauza pandemiei COVID-19.

La ședința organizată de Asociația Județeană de Fotbald AR, CS Glogovăț, CS Beliu și Podgoria Pâncota au anunțat că nu sunt în măsură să acopere cheltuielile cu testările PCR, care au rămas în vigoare inclusiv la nivelul fotbalului amator și promit să revină în competiție la toamnă.

După întrunire, Comitetul Executiv al AJF Arad a luat act de retragerea din întrecere a celor trei echipe și a făcut țintarul pentru ceea ce va numi ”Turneul de desemnare a campioanei județene” în 2021.

Cele nouă participante vor disputa nouă etape, urmând ca una dintre ele să stea în fiecare weekend. Până la urmă, s-a respins varianta cu introducerea unei intermediare, astfel că vor fi necesare cinci testări PCR până când se trage linia.

”Turneul de desemnare a campioanei județene” din Arad, va începe în data de 27 martie. Aradul este printre puținele județe care au luat o decizie după ce autoritățile au refuzat să accepte și testele rapide (antigen), iar aceasta este favorabilă reluării întrecerilor pe puncte.

În țară, majoritatea județelor încă nu au luat o decizie, au amânat deocamdată.

Ultima campioană a județului Arad a fost Victoria Zăbrani, decisă după înghețarea sezonului 2019-2020. La barajul în trei cu Progresul Ezeriș și Știința Turceni, elevii lui Dorel Mutică au, însă, fost ultimii, astfel că n-au promovat în Liga 3.

AJF-urile care nu vor organiza turnee pentru a stabili o campioană județeană nu vor avea dreptul în această vară să dea o echipă la barajul de promovare în Liga 3.

Vizualizări: 824

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: